U**** A******** S*** - S***** A*** L* C**** A***** N******
ReclamantS********* D* A******** - R********** C*** I******** S***
PârâtD******* G*****
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta SC UNIQA ASIGURĂRI SA în contradictoriu cu pârâta SC CITY INSURANCE SA şi intervenientul forţat D******* G*****. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 297,74 lei, calculate de la scadenţă, respectiv 16.10.2018, şi până la data plăţii debitului principal, respectiv 14.11.2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 381,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente taxei judiciare de timbru şi suma de 624 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru onorariu de avocat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se va depune, sub sancţiunea anulării, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 07.05.2019.
Hotarare 2893/2019 din 07.05.2019În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 07.05.2019, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 22.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2019În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 22.04.2019, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 12.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2019În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 12.04.2019, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 05.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2019