C***** C****
ReclamantF***** L*****
PârâtAdmite cererea formulată de către petenta C***** C****, în contradictoriu cu intimatul F***** L*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr.6343931 din 12.04.2014 încheiat de către I.P.J. Harghita – Serviciul Rutier Harghita, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 26 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31 ianuarie 2019.
Hotarare 153/2019 din 31.01.2019