R******** Ş*****
PetentI************ D* P****** J******* T*****
IntimatRespinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul R******** Ş***** în contradictoriu cu intimatul IPJ TULCEA. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PTLX, nr.063932, încheiat la data de 04.05.2018 de IPJ Tulcea, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 23.08.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2168/2019 din 23.08.2019Amână pronunţarea la data de 23.08.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396, alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 09.08.2019.
Amână pronunţarea la data de 09.08.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.07.2019.
Pentru respectarea principiului continuităţii completului şi pentru ca soluţia să fie pronunţată de către judecătorul care a participat la dezbaterea fondului va amâna pronunţarea la data de 25.07.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.07.2019.
Amână pronunţarea la data de 11 iulie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2019Amână pronunţarea la data de 28 iunie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2019Amână pronunţarea la data de 19 iunie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 iunie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.06.2019Amână pronunţarea la data de 05 iunie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 mai 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2019Amână pronunţarea la data de 22 mai 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 mai 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2019Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.02.2019Termen pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018