P******* C****** V********* R*********** P*** P*****
ReclamantR******* A** M****
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Primăria comunei Vetrişoaia, judeţul Vaslui, reprezentata prin primar, în contradictoriu cu pârâta R******* A** M****, . Dispune înlocuirea amenzilor contravenţionale aplicate pârâtei prin: - procesul verbal seria PVSX, nr. 098443, încheiat la data de 12.05.2017, de Poliţia Lunca Banului; - procesul verbal seria PF, nr. 1010133, încheiat la data de 19.01.2017, de Poliţia Vetrişoaia; - procesul verbal seria K, nr. 0215727, încheiat la data de 20.08.2017, de Poliţia SPF Berezeni; cu 168 ore muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Vetrişoaia, jud. Vaslui. Contravenienta se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Vetrişoaia, jud. Vaslui, Poliţiei Vetrişoaia, precum şi contravenientei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.12.2018
Hotarare 1075/2018 din 17.12.2018