S***** O****** G*******
ReclamantC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite acţiunea formulată şi precizată de reclamantul S***** O****** G*******, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Constată că reclamantul a lucrat la Cooperaţia Meşteşugărească „CASCOM” în perioada 14.04.1966 – 01.12.1976, ca dulgher autorizat, perioadă ce constituie vechime în muncă. Obligă pârâta la recalcularea pensiei, prin luarea în considerare a vechimii în muncă relativ la perioada 14.04.1966 – 01.12.1976. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 18.12.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 1306/2018 din 18.12.2018pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amana pronunţarea pentru data de 18.12.2018. Pronunţarea se va face în condiţiile art. 396 al. 2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2018Pentru administrarea probei testimoniale si revenirea cu adresa catre Primăria Fundata, amână judecarea cauzei şi acordă termen în data de 04.12.2018, sala T1, ora 9
Incheiere de sedinta din 22.10.2018Faţă de lipsa de la dosar a relaţiilor solicitate de către instanţă de la Primăria Fundata,revine cu adresa pentru a se raspunde solicitarilor, cu mentiunea ca in cazul in care nu va raspunde la solicitarile instanţei pana la urmatorul termen de judecata, se vor aplica dispozitiile art. 187 pct. 2 lit. h Cpc. Acordă un nou termen la data de 22.10.2018, sala T2, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Faţă de lipsa de la dosar a relaţiilor solicitate de către instanţă de la Primăria Fundata, acordă un nou termen la data de 09.10.2018, sala T1, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 11.09.2018pentru efectuare de adrese, amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 11.09.2018, ora 09:00, sala T1, complet MAS5.
Incheiere de sedinta din 17.07.2018În vederea administrării probelor încuviinţate la acest termen de judecată
Incheiere de sedinta din 29.05.2018Pentru ca ATCOM să facă dovada predării arhivei către pârâtă
Incheiere de sedinta din 03.04.2018în vederea clarificării naturii juridice a raporturilor existente între reclamant şi fostul angajator
Incheiere de sedinta din 06.03.2018