D********* E*****
ReclamantA****** N******** A F************* P******
PârâtV******** I***
ReclamantB******** C******* M******
ReclamantM****** A*** M******
ReclamantAdmite cererea. Obligă pârâta să recalculeze, să stabilească salariul de bază şi să emită ordine în acest sens pentru reclamanţi, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflat în plată în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar în situaţia în care nu există funcţii similare în plată, stabilirea nivelului de salarizare conform art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ; Obligă pârâta la calcularea şi plata drepturilor salariate cuvenite în integralitatea lor, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite începând cu 21.12.2016, conform O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările ulterioare, în considerarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, şi drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective Ia act că reclamanţii nu solicită cheltuieli de judecată Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.04.2019.
Hotarare 3106/2019 din 25.04.2019Amână pronunţarea la data de 25.04.2019, conform art. 396 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2019- În temeiul hot. nr.2/27.02.2019 a Adunarii Generale şi pentru a se lua cunoştinţă de cererile de intervenţie, amana cauza şi acodă termen de judecată la data de 15.04.2019.
Incheiere de sedinta din 04.03.2019pentru a se lua la cunoştinţă de cererile de intervenţie
Incheiere de sedinta din 21.01.2019