C******* M******
ReclamantP******* C****** C****
PârâtU A T C****** C****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge cererea de suspendare şi cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea adreselor nr 6801 din 12.09.2018 (inclusiv a fişei postului), nr 7537 din 14.09.2018 (inclusiv a fişei postului), adresei nr 8351 din 25.10.2018, formulate de reclamanta C******* M****** în contradictoriu cu pârâţii Primarul com Caşin şi UAT com Caşin, ca inadmisibile. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bacău- Secţia a II a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată conform art 396 alin 2C.proc.civ, azi, 20.05.2019.
Hotarare 307/2019 din 20.05.2019Amână pronunţarea la data de 20.05.2019 pronunţarea urmând a fi făcută potrivit art. 396 alin. 2 C.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2019Invocă din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte cererea de suspendare şi pe fondul cauzei decurgând din obiectul unei acţiuni în contencios administrativ prin raportare la natura juridică a actelor atacate calificate conform art. 2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004. Încuviinţează pentru părţi cererea de acordare a unui termen de judecată pentru a pune concluzii pe excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu de către instanţă. Pune în vedere reprezentantului convenţional al pârâtei UAT Comuna Caşin să depună la dosarul cauzei documentaţia care a stat la baza actelor atacate. Acordă termen la data de 06.05.2019 pentru când se citează pârâtul P******* C****** C****, celelalte părţi având TC.
Incheiere de sedinta din 01.04.2019