H********* G*******
ReclamantC***** D* C****** A R*******
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalul Mureş. Declină, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamantul H. G. (cu C.N.P. şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta C***** D* C****** A R******* (cu datele). Constată ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Mureş. Suspendă judecarea cauzei. Înaintează dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru competenta soluţionare a conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 29/2019 din 22.01.2019