P******** D* P* L**** J********** I***
Intimat ContestatorG***** C*********
Contestator IntimatI. În baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul-de?inut Gagică Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 3306/07.12.2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. 31423/245/2017, sentinţă pe care o desfiinţează integral. Rejudecând cauza: În baza art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 5 din Noul Cod penal şi la art. 59 din Codul penal din 1968, admite propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Gagică Constantin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Gagică Constantin, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 195/2008 emis la data de 14.01.2009 de Tribunalul Ia?i, în baza sentinţei penale definitive anterior menţionate. Atrage atenţia condamnatului Gagică Constantin asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 din Codul penal din 1968, respectiv cu privirea la revocarea liberării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni ?i executarea restului de pedeapsă. II. În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. „b” din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ia?i împotriva sentinţei penale nr. 3306/07.12.2017 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. 31423/245/2017. III. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat atât pentru soluţionarea fondului cauzei, cât şi a prezentelor contestaţii rămân în sarcina acestuia, în cuantumul lor fiind incluse şi suma de 260 reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu (fond – 130 lei – delega?ia nr. 6371/08.11.2017 şi contestaţie : 130 de lei – delegaţia nr. 1014/02.02.2018), ce vor fi iniţial avansate Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, conform art. 272 cu referire la art. 275 alin. 6 Cod procedură penală. Dispune a se face comunicări, după prezenta decizie, procurorului, condamnatului şi administraţiei locului de deţinere. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2018, ora 13,30.
Hotarare 95/2018 din 19.02.2018Având în vedere dispozitiile art. 391 alin. (1) C.p.p., stabileste pronuntarea la dta de 19.02.2018.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018