D*** I**** A*****
ReclamantS********* M***** , P*** C*********** S* U**** A******** S*
PârâtB**** F*****
IntervenientRespinge cererea de lămurire hotărâre ca neîntemeiată. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la sediul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă sub sancţiunea anulării. Pronunţată, astazi, 25.01.2021 în şedintă publică.
Incheiere de sedinta din 25.01.2021Amână pronunţarea la data 25.01.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.01.2021lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 23.11.2020Admite în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta după cum urmează: 1.Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2512,14 lei reprezentând daune materiale. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate. 2.Obligă pârâta să plătească reclamatului suma de 150000 lei reprezentând daune morale pentru vatămările suferite. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca nefondate. Respinge capătul de cerere referitor la penalităţile de întârziere ca nefondat. Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la comunicare pentru părţi, apelul urmând a fi depus la sediul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a. Pronunţată, astazi, 07.10.2019 în baza art. 396 al.2 C.P.Civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor la grefa instantei.
Hotarare 2840/2019 din 07.10.2019Amână pronunţarea la 7.10.2019. Pronunţată în şedinţă publică, 30.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2019Pentru a se cita intervenientul.
Incheiere de sedinta din 03.06.2019