S* H** S******** S**
DebitorA******* T******** S******** S**
CreditorB**** T***********
CreditorD**** C*** N***** P*** A*** B****
CreditorI*** L****** I** S*
CreditorAdmite cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar DATA SOLVE IPURL. În temeiul art. 175 al. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC HDI SPEDITION SRL; Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor sau Registrului Societăţilor Agricole, Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor /altor registre pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare prin BPI, ce va fi depus la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.10.2021.
Hotarare 977/2021 din 18.10.2021în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 20.09.2021în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 28.06.2021în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 19.04.2021în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 01.02.2021în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 16.11.2020în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 07.09.2020în vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 12.03.2020 a Colegiului de conducere a Tribunalului Bihor, preschimbă din oficiu termenul de judecată fixat la data de 16 martie 2020, sala 66, ora 09:00, pentru data de 15.06.2020, sala 66, ora 11:00, dată pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Avand in vedere Hotărârile nr. 2/2020 din 23.01.2020 şi nr. 4/2020 din 29.01.2020 a Adunarii Generale a Judecatorilor, respectiv suspendarea activitatii judiciare a Tribunalului Bihor, precum si procesul-verbal al adunarii generale a personalului auxiliar de specialitate din data de 23.01.2020 privind suspendarea activitatii ca urmare a protestului
Incheiere de sedinta din 31.01.2020Admite cererea formulată de administratorul judiciar DATA SOLVE IPURL. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei SC HDI SPEDITION SRL. Numeşte lichidator judiciar pe DATA SOLVE IPURL,care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilită ulterior, în funcţie de decont. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 22.11.2019. În temeiul art. 145 alin. (2) lit. f din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 23.12.2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, depunerea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 22.01.2020. Fixează termenul pentru depunerea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 21.02.2020. Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.11.2019. În vederea continuării procedurii acordă termen de judecată la data de 31.01.2020.
Hotarare intermediara 1209/2019 din 08.11.2019în vederea depunerii planului de reorganizare.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.06.2019in vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 05.04.2019în vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019Admite cererea formulată de debitoarea SC HDI SPEDITION SRL. În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC HDI SPEDITION SRL. Ia act de intenţia debitoarei de reorganizare pe baza unui plan de reorganizare . În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe DATA SOLVE IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie provizorie va fi de 500 lei, urmând să se depună un decont în acest sens . În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 28 decembrie 2018 . Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 18 ianuarie 2019. Fixează termenul pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 12 februarie 2019. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 08 februarie 2019, cam.66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 16 noiembrie 2018.
Incheiereadmitereinprincipiu504/2018 din 16.11.2018