G***** I*****
IntimatS* R******** S*
Apelant PârâtS* R******** V***** I**** S** Z****
Apelant PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC R SA şi SC RVI SRL Zalău împotriva sentinţei civile nr. 6 din 08.01.2018 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar nr. 3156/84/2017, pe care o menţine. Decizia este definitivă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 03.09.2018.
Hotarare 925/2018 din 03.09.2018Revenire cu adresă sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Pentru efectuare adresă la S.C. "M" ptr. p.d.v. raportat la apărarea pârâtei cu privire la calitatea de deţinător legal a arhivei fostei IAIFO, urmând să-şi susţină pd.v. cu înscrisurile pe care le consideră pertinente.
Incheiere de sedinta din 21.05.2018Pentru adrese: - IAIFO urmând să depună protocolul de predare al arhivei IAIFO şi Rominserv SRL sau orice alt înscris relativ la predarea acestei arhivei a IAIFO către Rominserv SRL sau Rominserv Valves SRL; - Arhivele Naţionale Sălaj urmând să precizeze situaţia juridică a arhivei fostei unităţi IAIFO în ce priveşte documentele cu valoare practică referitoare la sporurile de noapte de care au beneficiat salariaţii IAIFO în perioada 1973 - 1992, cu depunere de înscrisuri relevante sub acest aspect.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018