E*** E****** R****** S*
IntimatA** I************
RecurentRespinge recursul formulat de pârâtul A** I************, împotriva deciziei civile nr. 882/2018 din 21 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă, decizie pe care o men?ine. Definitivă. Pronunţată azi, 10 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 364/2019 din 10.04.2019Amână pronunţarea la data de 10 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2019În temeiul art. 520 alineat (4) Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii recursului, până la soluţionarea - de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a sesizării Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 82032/299/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind admisibilitatea recursurilor. Cu recurs separat, la ÎCCJ, pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 octombrie 2018.
Incheiere suspendare din 24.10.2018