S****** M***** A********
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (2) C.pr.pen. rap. la art. 336 alin. (1) C.pen., condamnă pe inculpatul S****** M***** A********, …., la pedeapsa închisorii de 1 (unu) an şi 6 (?ase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din data de 27.11.2015). În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen., constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 328/13.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 08.03.2017. În temeiul art. 97 alin. 1 C.pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 328/13.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 08.03.2017. În temeiul art. 97 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa principală aplicată prin Sentinţa penală nr. 328/13.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 08.03.2017, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 (şase) luni închisoare (o treime din restul pedepselor), urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 2 şi 3 lit. a) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe o durată de 3 ani, ?i a dreptului prev. de art. 66 alin. 1 lit. g) C.pen. (dreptul de a exercita profesia de poliţist) pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen., interzice inculpatului S****** M***** A********, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita profesia de poliţist, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 4 C.pen., deduce din durata pedepsei complementare rezultante a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g C.pen. durata executată de la 08.03.2017 până la data de 08.03.2018. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (850 lei aferente urmăririi penale, 450 lei aferente judecă?ii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.07.2019.
Hotarare 507/2019 din 12.07.2019Amână pronunţarea la data de 12.07.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2019Amână pronunţarea la data de 04.07.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2019Acordă termen pentru pronunţare la data de 20.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2019Faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti din data de 27.02.2019 prin care s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată în perioada 28.02.2019 – 20.03.2019, urmând ca în această perioadă să se judece doar cauzele în care inculpaţii sunt minori, deţinuţi sau se află sub puterea măsurilor preventive, precum şi cauzele in care termenul de prescripţie se împlineşte în mai puţin de 2 ani, apreciind că prezenta cauză nu se numără printre cele enumerate si nu reclama urgenţă va dispune amânarea cauzei şi va acorda termen de judecată la data de 10.04.2019.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019