S********* N******* A* P*********** S* P*********** C********** D** M************ - B***** T********* C***
ReclamantI********* P********** J****** C***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SNPPC MAI_BTC în numele şi pentru membrii de sindicat PD şi CMI, în contradictoriu cu pârâtul IPJC. Obligă pârâtul IPJC la recalcularea drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză de SNPPC MAI-BTC, începând cu data de 09.04.2015, pe întreaga durată de aftivitate a Legii nr. 71/2015, prin stabilirea acestor drepturi salariale la nivelul acordat în cadrul categoriei profesionale respectiv familiei ocupaţionale, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin includerea în salariul de bază a sumei tranzitorii reprezentând spor studii superioare de 25%, pentru situaţia în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii. Obligă pârâtul la calcularea şi plata către membrii de sindicat reprezentaţi în cauză a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite ca urmare a recalculării şi cele efectiv acordate, începând cu data de 09.04.2015, pe întreaga durată de activitate a Legii nr. 71/2015. Oblifă IPJC să plătească reclamantului SNPPC MAI-BTC cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, astăzi, 28 martie 2019.
Hotarare 738/2019 din 28.03.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 14.02.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 06.12.2018