P** C****
PetentI************ D* P****** J******* M****
IntimatRespinge plângerea contravenţională, formulată de petentul POP CĂLIN, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI MUREŞ, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal seria PMSX nr. 0184682 din data de 01 septembrie 2018, întocmit de către intimat. Respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 19 decembrie 2018.
Hotarare 1250/2018 din 19.12.2018reţine cauza în pronunţare. - amână pronunţarea la data de 19 decembrie 2018, moment la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către petent şi intimat, precum şi proba testimonială solicitată de către petent. - emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica dacă agentul constatator G. I. din cadrul Poliţiei com. Vătava, are calitate de poliţist rutier. - citarea pentru următorul termen de judecată a martorului L. I. L.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018