L******* I* M****** I****
Intimat Parte vătămatăB******* I* I*****
Apelant InculpatRespinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul BORICEAN IULIAN, împotriva sentinţei penale nr. 300 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 31/205/2017. Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 130 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 aprilie 2018, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 415/2018 din 18.04.2018Amână pronunţarea la 18 aprilie 2018
Amână pronunţarea la 16 aprilie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2018Amână pronunţarea la 4 aprilie 2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018Încuviinţează cererea formulată de apărătorul ales al intimatului parte vătămată prin care solicită amânarea cauzei întrucât este în imposibilitate de a se prezenta şi pune în vedere acestuia să facă dovada în acest sens. Acordă termen de judecată la data de 28 martie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 februarie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Încuviinţează cererea formulată de apelantul inculpat, Boriceanu I. Iulian de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare. Acordă un singur termen de judecată la data de 28 februarie 2018, pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător şi pentru pregătirea apărării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 ianuarie 2018, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018