B** S******* R*****
PetentE** G** F******** S***
CreditorAdmite cererea introdusă de petentul Biroul Executorului Judecătoresc Siegmeth Robert. Încuviinţează executarea silită în dosarul execuţional nr. 885/2018 al B.E.J. Siegmeth Robert împotriva debitorului CIRNU SERBAN DORU la cererea creditoarei E** G** F******** S*** în temeiul titlului executoriu constând în Sentinţă Civilă nr.6429/21.06.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr.5780/325/2018, rămasă definitivă prin neapelare, pentru recuperarea creanţei în cuantum de 2733,42 lei cu titlu de preţ şi la plata sumei de 155,78 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data de 19.12.2017 şi în continuare până la achitarea efectivă, precum şi suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, la care se adaugă cheltuielile de executare calculate pe parcursul procedurii execuţionale, prin oricare dintre modalităţile şi formele prevăzute de lege. Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2018.
Incheiere de executare silita 14813/2018 din 20.12.2018