A*** N******
InculpatB*** N******
InculpatA******* - D******* G******* R******** A F********* P****** I*** - D******* R******** V***** I***
Parte civilăINCULPATUL A*** N****** În baza dispoziţiilor art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu reţinerea art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal ?i art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul A*** N******, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului A*** N****** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului A*** N****** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b)Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza dispoziţiilor art. 262 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul A*** N******, la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Instanţa constată că infracţiunile săvârşite de inculpatul A*** N****** în prezenta cauză sunt concurente, urmând a da eficienţă dispoziţiilor art. 38 alin. 1Cod penal. În baza disp. art. 38 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată - sporul de 2 (două) luni închisoare. Total pedeapsă aplicată inculpatului A*** N****** prin prezenta sentinţă penală: 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. Conform dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului A*** N******, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpatul A*** N******, conform disp. art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, jud. Iaşi sau în cadrul Consiliului Local Iaşi pe o perioadă de 60 de zile. În baza disp. art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, constată că executarea pedepsei complementare stabilite va începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar potrivit art. 65 alin. (3) Cod penal, pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie. * INCULPATUL B*** N****** În baza dispoziţiilor art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu reţinerea art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal ?i art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B*** N******, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului B*** N****** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani, a cărei executare va începe conform art. 68 Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului B*** N****** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b)Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza dispoziţiilor art. 262 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B*** N******, la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Instanţa constată că infracţiunile săvârşite de inculpatul B*** N****** în prezenta cauză sunt concurente, urmând a da eficienţă dispoziţiilor art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza disp. art. 38 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată - sporul de 2 (două) luni închisoare. Total pedeapsă aplicată inculpatului B*** N****** prin prezenta sentinţă penală: 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare. Conform dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului B*** N******, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal pe lângă pedeapsa principală rezultată stabilită, aplică inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza disp. art. 91 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpatul B*** N******, conform disp. art. 92 alin. 1 Cod penal. În baza disp. art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă pe inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, jud. Iaşi sau în cadrul Consiliului Local Iaşi pe o perioadă de 60 de zile. În baza disp. art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, constată că executarea pedepsei complementare stabilite va începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar potrivit art. 65 alin. (3) Cod penal, pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie. * În baza disp. art. 397 Cod procedură penală cu referire la disp. art. 19 şi art.20 Cod de procedură penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în cadrul procesului penal şi obligă pe inculpaţii A*** N****** şi B*** N******, în solidar, să plătească acestei părţi civile suma de 11.221 lei, la care se adaugă dobânda legală şi penalită?ile de întârziere, ce se vor calcula potrivit dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, pe fiecare zi de întârziere, până la data achitării integrale a debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile. În baza disp. art. 112 lit. b şi f Cod penal dispune confiscarea specială a bunurilor ridicate de la inculpaţi şi predate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi conform dovezilor seria A nr. 0001371/12.09.2016 de depunere la Camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a cantităţii de 992 pachete de ţigări marca „Ashima” (f. 47 dosar urmărire penală). În baza disp. art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 Cod de procedură penală suma de 1200 lei reprezentând onorariul parţial (delegaţie nr. 1804/27.11.2019 emise de Baroul Iaşi) şi suma de 1200 lei reprezentând onorariul parţial (delegaţie nr. 12530/12.04.2021)vor fi achitate Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului. În baza disp. art. 398 şi art. 274 alin.1 şi alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 81/2022 din 12.01.2022Amână pronuntarea în cauză la data de 12.01.2022, pronuntarea solutiei urmând să se realizeze prin punerea solutiei la dispozitie prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2021Amână pronuntarea în cauză la data de 28.12.2021, pronuntarea solutiei urmând să se realizeze prin punerea solutiei la dispozitie prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2021În temeiul dispozi?iilor prevăzute de art. 391 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, stabileşte pronun?area la data de 15.12.2021.
Incheiere de sedinta din 19.10.2021Pentru a se emite o adresă către Judecătoria Ungheni, Republica Moldova, pentru a se realiza comisie rogatorie, amână judecarea cauzei şi stabile?te nou termen de judecată la data de 19.10.2021
Incheiere de sedinta din 25.05.2021În vederea emiterii unei adrese către Baroul Iaşi, cu solicitarea de a desemna un avocat care să îi reprezinte pe inculpaţi, acordă un nou termen de judecată la data de 25.05.2021.
Incheiere de sedinta din 30.03.2021Repune cauza pe rol. Se acordă termen pentru data de 30.03.2021, pentru când se vor cita inculpaţii şi se va emite notă telefonică către apărătorul desemnat din oficiu în vederea punerii în discuţie a dispunerii comisiei rogatorii pentru audierea celor doi inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2021.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 din Codul de procedură penală, amână pronunţarea la data de 19.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.02.2021Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 din Codul de procedură penală, amână pronunţarea la data de 05.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2021Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 Cod de procedură penală, amână pronunţarea la data de 22 ianuarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 Cod de procedură penală, amână pronunţarea la data de 07 ianuarie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 2 din Codul de procedură penală, amână pronunţarea la data de 23 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul prevederilor art. 391 alin. 1 Cod de procedură penală, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 09.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020Faţă de lipsa de procedură cu inculaptul B*** N****** de la termenul de judecată, în vederea revenirii cu cita?ie pentru acesta, amână judecarea cauzei şi stabileşte nou termen de judecată la data de 24.11.2020
Incheiere de sedinta din 29.09.2020În baza art. 353 alin.10 Cod procedură penală, preschimbă termenul de judecată din 01.09.2020 la data de 29.09.2020.
Rezolutie din 01.09.2020În vederea audierii celor doi martori încuviintati, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.09.2020.
Incheiere de sedinta din 29.06.2020Conform art. 43 alin. (2) din Decretul Pre?edintelui României privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, proces penal (aflat în faza judecă?ii) suspendat de drept, pe durata stării de urgen?ă. Conform art. 43 alin. (3) din Decret, după încetarea stării de urgen?ă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activită?ii instan?a de judecată va fixa termen de judecată.”
Rezolutie din 06.04.2020Respinge, ca inadmisibilă, excepţia nulităţii absolute a încheierii de cameră preliminară nr. 167/a1 din data de 07.03.2019 pronunţată în dosarul nr. 32171/245/2018/a1 al Judecătoriei Iaşi, definitivă prin necontestare la data de 09.04.2019. La termenul din data de 06.04.2020, pentru când se vor cita părţile, inculpaţii A*** N****** şi B*** N******, se va pune în discuţie acordarea unui termen de 20 de zile de la încetarea stării de urgenţă pe teritoriul României, când inculpaţii pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2020.
Incheiere de sedinta din 25.03.2020Amana pronuntarea la data de 25.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2020Amână pronunţarea cu privire la recalificarea cererii de anulare a încheierii de cameră preliminară şi a actelor subsecvente la data de 10.03.2020, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 06.04.2020.
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Prorogă pentru termenul din data de 24.02.2020 pronunţarea asupra excepţia nulităţii absolute a Încheierii de cameră preliminară nr. 167/a1 din data de 07.09.2019 pronunţată în dos. nr. 32171/245/2018/a1 definitivă prin necontestare şi a actelor subsecvente, după punerea în discuţie a recalificării excepţiei invocate de apărătorul din oficiu al inculpaţilor ca o cale de atac împotriva încheierii de cameră preliminară prin care s-a dispus începerea judecăţii în cauza ce formează obiectul dos. nr. 32171/245/2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.01.2020.
Incheiere de sedinta din 09.01.2020Amână pronun?area cu privire la exceptia nulitatii absolute a incheierii finale de camera preliminar la data de 09.01.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.12.2019Stabileste termen de pronuntare cu privire la exceptia nulitatii absolute a incheierii finale de camera preliminar, invocata de aparatorul din oficiu al inculpatilor, la data de 24.12.2019 si acorda termen in vederea solutionarii cauzei la data de 24.02.2020.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019Pentru a se desemna aparator din oficiu pentru cei doi inculpati, acorda termen la data de 09.12.2019.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Avand in vedere lipsa de procedura cu inculpatul B*** N******, pentru a se relua procedura de citare cu acesta, amana judecarea cauzei la data de 28.10.2019.
Incheiere de sedinta din 02.09.2019