T**** I***
IntimatT**** A**
IntimatM********* I**** P*** P*****
ApelantDecide Respinge apelul declarat de municipiul Iaşi prin Primar împotriva sentinţei civile 2580/2.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o păstrează. Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, recurs care se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi 9.03.2020 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 457/2020 din 09.03.2020Amână pronunţarea la data de 9.03.2020 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2020Acordă termen la data de 24.02.2020, având în vedere Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 21.01.2020 prin care s-a adoptat ca formă de protest suspendarea temporară a activităţii, exceptând cauzele urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Amână cauza la data de 27.01.2020, pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă în sarcina apelantului.
Incheiere de sedinta din 11.11.2019Dispune sancţionarea cu amendă judiciară a Primarului Mun. Iaşi, pentru lipsa relaţiilor solicitate. Acordă termen pentru a se reveni cu adresă cu aceeaşi menţiune.
Incheiere de sedinta din 16.09.2019Amână cauza pentru a se comunica intimaţilor un exemplar de pe răspunsul apelantului. Se va reveni cu adresă către apelant, cu solicitarea de a preciza dacă pentru terenul în litigiu s-au formulat cereri de restituire.
Incheiere de sedinta din 20.05.2019Amână cauza pentru lipsa relaţiilor solicitate apelantului. Se va reveni cu aceeaşi solicitare, de a se înainta relaţiile solicitate, sub sancţiunea amendării.
Incheiere de sedinta din 22.04.2019Respinge excepţia nulităţii şi a tardivităţii apelului. Amână cauza pentru ca apelantul să depună la dosar înscrisurile vizând situaţia juridică a terenului şi sentinţa civilă din 26.10.1994, cu menţiunea că este irevocabilă.
Incheiere de sedinta din 25.02.2019