Ş******* P*** M*****
Apelant InculpatS***** R**** P*** A********* B********** M****
Intimat Parte civilăa** T**** E****
IntimatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Mureş şi, respectiv, de inculpatul ?ERBĂNU? PAUL MARIUS împotriva sentinţei penale nr. 158 din data de 15 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Mureş. În temeiul art. 423 alin.1 Cod procedură penală, desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: Interzice inculpatului ?ERBĂNU? PAUL MARIUS (), ca pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei de 9 luni închisoare, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit.b Cod penal, cu art. 5 Cod penal. Interzice inculpatului ?ERBĂNU? PAUL MARIUS, ca pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit.b Cod penal, cu art. 5 Cod penal. Înlătură dispoziţiile art. 71 Cod penal din 1968, raportat la art. 66 Cod penal din 1968, art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal din 1968 ?i art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1968, respectiv aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii - pentru inculpatul ?ERBĂNU? PAUL MARIUS - a dreptului de a fi administrator al unei societă?i comerciale pe durata de 1 (un) an, aplicată alături de pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Înlătură dispoziţiile art. 65 Cod penal din 1968, raportat la art. 66 Cod penal din 1968, art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal din 1968 ?i art. 53 pct. 2 lit. a Cod penal din 1968, respectiv aplicarea pedepsei complementare a interzicerii - pentru inculpatul ?ERBĂNU? PAUL MARIUS - a dreptului de a fi administrator al unei societă?i comerciale pe durata de 1 (un) an, aplicată alături de pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a Cod penal din 1968, cu re?inerea art. 5 Cod penal, dispune contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului ?ERBĂNU? PAUL MARIUS - de 9 luni închisoare, respectiv de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni. În baza art. 81 Cod penal din 1968, art. 82 Cod penal din 1968, art. 71 alin. 5 Cod penal din 1968, cu art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (?ase) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1968 şi art. 84 Cod penal din 1968, cu art. 5 Cod penal, referitoare la cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii, privind: - încadrarea juridică dată faptelor; - cuantumul pedepselor; - modul de soluţionare a laturii civile; - instituirea, respectiv menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ?i imobile a inculpatului; - cheltuielile judiciare din prima instanţă; - comunicarea hotărîrii către ONRC după rămînerea definitivă a hotărării. În baza art. 275 alin. 3,6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămîn în sarcina statului, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2018.
Hotarare 280/2018 din 10.05.2018Stabile?te termen pentru deliberare ?i pronun?are la data de 10 mai 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018pentru a da posibilitatea inculpatului de a-si pregăti apărarea
Incheiere de sedinta din 14.03.2018