D******* M*****
ReclamantC******* N******** A U******** S* B********
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia de sancţionare nr. 72 din 31.08.2018 emisă de intimată. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumelor reţinute din salariu în baza deciziei de sancţionare contestate. Executorie de drept. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 26.03.2019.
Hotarare 299/2019 din 26.03.2019Amână pronunţarea la data de 26.03.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2019Amână pronunţarea la data de 25.03.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2019Se vor cita martorii Huţuleac Mugurel şi Gherman Sorin cu mandat de aducere. Pune în vedere martorilor Cîtea Petru Daniel şi Farnas Gabriel să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată în vederea audierii. Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de ambele părţi la termenul anterior. Pune în vedere reprezentantului intimatei să depună la dosar „Procedura operaţională de lucru privind coordonarea procesului de sancţionare a personalului şi realizarea activităţii de cercetare disciplinară prealabilă” Cod: SV-PO-LCJ.05 din data de 15.06.2011, cu toate actualizările ulterioare, inclusiv Revizia 3 din data de 28.07.2017; procedura operaţională, dacă există, la nivel de CNU S.A. Bucureşti şi să formuleze precizări scrise în cazul în care nu există o asemenea procedură. Amână judecarea cauzei pentru data de 11 martie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar până la acest termen. Constată că reclamanta este decăzută din dreptul de mai propune ca probă interogatoriul intimatei. Încuviinţează pentru fiecare parte proba testimonială, cu audierea a câte doi martori, urmând a fi citaţi martorii indicaţi de contestatoare Huţuleac Mugurel şi Gherman Sorin de la adresele indicate în acţiune. Pune în vedere reprezentantului intimatei ca în termen de 5 zile să indice adresele martorilor Câtea Daniel şi Farnaş Gabriel, pentru a fi citaţi sau să asigure prezenţa acestora la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu înscrisurile depuse la prezentul termen de judecată, după ce vor fi studiate de părţi. Pune în vedere reprezentantului intimatei, să depună dovada luării la cunoştinţă a regulamentului intern de către contestatoare, în cazul în care nu a fost depusă la dosar, printre înscrisurile depuse la termenul de azi şi împuternicirea de reprezentare juridică, în original Amână judecarea cauzei pentru data de 11 februarie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 14.01.2019