S* E** S** S**
ContestatorD******* G******* D* P****** L***** S******** A********* C*********
IntimatS******* 4 B******** P*** P******* S********* 4
IntimatAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei Direcţia Generală de Poliţie Locală a Sectorului 4 – Serviciul Activităţi Comerciale, invocată prin întâmpinare. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie Locală a Sectorului 4 – Serviciul Activităţi Comerciale, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională. Menţine procesul-verbal seria SAC nr. 2339/20.12.2018, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Ia act că intimaţii nu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 03 octombrie 2019.
Hotarare 12918/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea la data de 03 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019