M********* C******** P*** P*****
ReclamantA********* S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâta ***. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 14.091,48 lei, reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare publicaţii ale Monitorului Oficial, pentru o perioadă de 7 luni, cu titlul de daune-interese. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Constan?a, sub sanc?iunea nulită?ii. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 03.04.2019.
Hotarare 3844/2019 din 03.04.2019Amână pronunţarea la data de 03.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2019Amână pronunţarea la data de 20.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019