Dosar 324/57/2018 din 18.12.2018

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 324/57/2018
Data dosar:
18.12.2018
Instanta:
Tribunalul Hunedoara
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Alte soluţii

    Respinge cererea principală, ca neîntemeiată. Respinge cererile de chemare în garanţie, ca neîntemeiate. Admite în parte cererea reconvenţională. Obligă reclamanta să plătească pârâtei UAT Brănişca suma de 42941,95 lei reprezentând redevenţă neachitată până în anul 2018, precum şi penalităţi de întârziere calculate conform art. 9 din contractul de concesiune nr. 7/2005. Respinge în rest cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării, care se va depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată la data de 16.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 566/2021 din 16.07.2021
  • Sedinta din data de 02.07.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronun?area cauzei la data de 16.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2021
  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.07.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 31.05.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru comunicare şi studiu răspuns la obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 31.05.2021
  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 08.03.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru comunicarea şi studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 08.03.2021
  • Sedinta din data de 15.02.2021 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză, acordă termen la data de 08.03.2021, sala 203, ora 9

    Incheiere de sedinta din 15.02.2021
  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză, acordă termen la data se 15.02.2021, sala 203, ora 9

    Incheiere de sedinta din 10.12.2020
  • Sedinta din data de 12.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză, acordă termen la data se 10.12.2020, sala 203, ora 9

    Incheiere de sedinta din 12.11.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 12:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 09.07.2020 la ora 12:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru efectuarea expertizei

    Incheiere de sedinta din 09.07.2020
  • Sedinta din data de 25.06.2020 la ora 12:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru administrare probe

    Incheiere de sedinta din 25.06.2020
  • Sedinta din data de 06.05.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Stare de urgenta

    Suspendat în baza Decretului nr. 240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României emis de Preşedintele României, publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020

  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Termen preschimbat

    Termen preschimbat

  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Încheiere

    Preschimbă termenul de judecată de la data de 25.03.2020, ora 9.00, la data de 06.05.2020, ora 9.00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2020

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    pentru achitarea taxei judiciare de timbru

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 15.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    În vederea studiului înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a dosarului ataşat.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    În vederea comunicării cererii de chemare în judecată.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 23.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    În vederea remiterii unei adrese.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C9(fond)
  • Amână cauza

    Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal invocată din oficiu de către instan?ă. Declina competenţa de soluţionare a ac?iunii formulate de petenta Layăr & Company SRL în contradictoriu cu pârâţii C******** L**** B*******, UAT Brănişca, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul în favoarea Curţii de Apel Alba Iulian – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Constată intervenit conflictul negativ de competenţă şi dispune trimiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2019.

    Hotarare 88/2019 din 30.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD