B***** V*****
InculpatP******** D* P* L**** J********** M****
Reprezentant legalG**** I**** C*****
Parte vătămatăAdmite cererea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. proc. pen. condamnă inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin.1 C. pen. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. proc. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin.1 C. pen. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. proc. pen. condamnă i condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin.1 C. pen. În baza art. 38 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., constată concurente faptele şi stabileşte în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Borăscu sau Şcolii Gimnaziale Borăscu, judeţul Gorj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere ori săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Hotarare 50/2019 din 14.03.2019Amână pronunţarea la data de 14.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2019Acordă termen la data de 07.03.2019 la cererea inculpatului.
Incheiere de sedinta din 17.01.2019