Dosar 32570/3/2014* din 28.12.2018

revendicare imobiliară ADC


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32570/3/2014*
Data dosar:
28.12.2018
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a IV-a civilă
Obiect:
revendicare imobiliară ADC
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Schimbat în parte

    Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti „Academician Nicolae Cajal”. Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Constată inexistenţa dreptului de superficie al pârâtului Municipiul Bucureşti cu privire la terenul aflat sub construcţia C8. Dispune radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului Bucureşti cu privire la terenul aflat sub construcţia C8, din Partea a III-a a cărţii funciare nr.211935. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă apelantul pârât să plătească apelantei reclamante suma de 6488 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti.

    Hotarare 1014/2019 din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 03.06.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la 18.06.2019. DFB/FJ

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2019
  • Sedinta din data de 06.05.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de hotararile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 06.05.2019
  • Sedinta din data de 25.03.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol şi acordă termen la 6.05.2019, C.11A, cu citarea părţilor, pentru a pune în discuţia acestora efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. 65.887/301/2014 înregistrat la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2019
  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.03.2019. DFB/FJ

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Camera de consiliu 12A
  • Încheiere

    Respinge cererea de recuzare ca neîntemeiată. Cu recurs

    Incheiere recuzare din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 04.03.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.03.2019. DFB/FJ

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2019
  • Sedinta din data de 04.02.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Completul.11A
  • Amână cauza

    Respinge exceptia tardivitătii cererii de probe formulate de apelantul-pârât. Respinge cererea de efectuare a unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie, proba nefiind utilă cauzei.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2019
  • Sedinta din data de 09.01.2019 la ora 9:00

    Complet: S4-Camera de consiliu 10A
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere a doamnelor judecător Sîrbu Georgeta şi Brătuianu Antoanela.Fără cale de atac.

    Incheiere abtinere din 09.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD