T***** A**
ContestatorC*** T********** D* P***** B***** P*** R***** L****
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea T***** A** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 329257/17.05.2018 emisă de intimată. Obligă pe intimată să emită o nouă decizie de pensie, începând cu data de 03.04.2017, prin care să valorifice la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei perioada 01.03.1990-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul lucrat, conform menţiunilor din Adeverinţa nr. 454/05.06.2013 eliberată de S.C. CARFIL S.A. Braşov, coroborate cu înscrierile de la poziţia 77 din carnetul de muncă seria Bd nr. 0061779. Obligă pe intimată să îi plătrească contestatoarei diferenţa dintre drepturile de pensie astfel recalculate şi cele efectiv încasate actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, până la data efectuării plăţii. Obligă intimata să îi plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel aceasta se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 30.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 46/2019 din 30.01.2019Amână pronunţarea pentru data 30.01.2019, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019