M**** S****
Contestator CondamnatDosar nr. 32734/245/2017 DECIDE: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul M**** S****, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 3258 din 05.12.2017 a Judecătoriei Iaşi, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de condamnat privind liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 35 din 09.02.2011 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosarul nr. 4765/86/2010, menţinută prin decizia penală nr. 31/ 07.04.2011 a Curţii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3106/ 19.09.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că o nouă cerere de liberare condiţionată poate fi formulată după trecerea unui termen de 10 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, sentin?ă pe care o men?ine. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, conform delegaţiei nr. 0814 din 23.01.2018, emisă de Baroul Iaşi pentru domnul avocat Perju Sorin va fi avansată din bugetul de venituri şi cheltuieli a Ministerului de Justiţie şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul M**** S**** la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.02.2018. PREŞEDINTE,
Hotarare 57/2018 din 02.02.2018- Amână pronunţarea la data de 02.02.2018.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018Stabileşte pronunţarea la data de 01.02.2018.
Incheiere de sedinta din 26.01.2018