Dosar 32735/245/2018 din 16.11.2018

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32735/245/2018
Data dosar:
16.11.2018
Instanta:
Judecătoria Iași
Departament:
NCPP Sectia Penala
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Condamnare

    În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpata G. E.la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (faptă comisă în data de 01.09.2017). În baza art. 67 alin. 2 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie ce implică exerci?iul autorită?ii de stat. În baza art. 91 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit conform dispozi?iilor art. 92 alin. 1 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpata să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Socială, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 C.pen., atenţionează inculpata asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., constată că executarea pedepsei complementare stabilite va începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie. În baza art. 112 alin. 1 lit. f C.pen., confiscă de la inculpataun număr de 8 pachete de ţigări (160 ţigarete) marca Kent, cu timbru de provenienţă Republica Ucraina, 17 pachete de ţigări (340 ţigarete) marca Ritm, cu timbru de provenienţă Republica Moldova, 10 pachete de ţigări (200 ţigarete) marca Ashima, fără timbru de provenienţă, 10 pachete de ţigări (200 ţigarete) marca Marlboro, fără timbru de provenienţă, 10 pachete de ţigări (200 ţigarete) marca Rothmans, cu timbru de provenienţă Republica Ucraina. În baza art. 19 alin. 1, art. 25 alin. 1 ?i art. 397 C.proc.pen., cu referire la art. 1357 C.civ., respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă şi constată că prejudiciul a fost achitat în integralitate, inclusiv penalităţile. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum total de 650 lei, din care suma de 399,51 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu ai inculpatei pe durata procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii, în cuantum de 300 lei conform delegaţiei nr. 8084/28.11.2018, emisă de Baroul Iaşi pentru avocat Marcu Lăcrămioara, va fi avansat din fondurile Ministerului Justi?iei ?i va rămâne în sarcina statului. Ia act că inculpata a fost asistată de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 29.03.2019.

    Hotarare 833/2019 din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 08:30

    Complet: P 07 NCPP
  • Amână pronunţarea

    Faţă de lipsa inculpatului, stabileşte termen de judecată la data de 28.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD