B***** E*********** J*********** B*** T***** N******
PetentL* F****** S*****
CreditorI** M**** P*** S*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc privind pe creditor şi debitor. Încuviinţează executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, simultan şi succesiv a titlului executoriu până la recuperarea creanţei rezultate din acesta, respectiv creanţa în cuantum de 1037,01 lei reprezentând contravaloare facturi, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, la care se adaugă penalităţi de întârziere calculate conform titlului executoriu şi creanţa în cuantum de 5964,57 lei reprezentând contravaloarea aparatelor nereturnate, la care se adaugă ?i cheltuielile de executare. Autorizează creditorul, să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu mai sus menţionat în vederea realizării drepturilor sale. Fără cale de atac
Hotararecameraconsiliu1502/2018 din 03.04.2018