G********* G*******
ReclamantI********* P********** A M*** B******** - C****** M********* B******** P***** A******** L**** N**********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti şi respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea. Obligă pârâta să emită către reclamant o decizie prin care să-i soluţioneze cererea ce face obiectul dosarului înregistrat la comisie cu nr. 3037, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 301/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea la data de 11 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019Admite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava. Trimite cauza având ca obiect „acţiune în constatare ” formulată de reclamanta Tcaciuc Nastaca, domiciliată în mun. Rădăuţi, str. Călăraşi, nr. 3, sc. A, et. 2, ap. 8, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Suceava, spre competentă soluţionare Secţiei I Civile a Tribunalului Suceava. Fără cale de atac.
Incheiere finala dezinvestire 935/2018 din 01.10.2018