A*** Z* T****
InculpatÎn baza art. 377 alin. (4) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul Alan Tahir a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3212/P/2016 din data de 21.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, din infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în stare de recidivă, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 335 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpatul Alan Tahir la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din data de 5.04.2016). În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi din conţinutul pedepsei complementare. În baza art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1711/14.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 6.01.2014, pe care o înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an şi 6 luni. În baza art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 129 alin. (2) lit. b) şi alin. (5) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare, pe care o majorează cu 6 luni reprezentând 1/3 din durata măsurii educative privative de libertate astfel cum a fost stabilită prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.p. pe o perioadă de 2 ani, care se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. (5) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi din conţinutul pedepsei complementare, care se execută din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 72 alin. (1) C. pen., scade din durata pedepsei rezultante durata reţinerii din data de 25.04.2012. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9.04.2019.
Hotarare 1092/2019 din 09.04.2019Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 09.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2019