Dosar 3279/315/2018 din 11.04.2018

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3279/315/2018
Data dosar:
11.04.2018
Instanta:
Judecătoria Târgoviște
Departament:
.
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil-amanare
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect „partaj judiciar”, acţiune formulată de reclamantul G******* G*******, în contradictoriu cu pârâţii G******* A****** şi G******* J**, Dispune partajarea patrimoniului succesoral rămas de pe urma defunctului Gheorghe Ion (decedat la data de 30.11.2007 conform certificatului de deces nr. 130504 din 01.12.2007), ultimul domiciliu fiind în com. Bucşani, jud. Dâmboviţa, potrivit încheierii de admitere în principiu din 21.10.2020. Atribuie reclamantului G******* G******* bunurile rămase de pe urma defunctului Gheorghe Ion, astfel cum acestea au fost reţinute în încheierea de admitere în principiu din 21.10.2020. Dispune ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile aflate în coproprietate între reclamantul G******* G******* şi pârâta G******* A******. Consfiinţeşte înţelegerea părţilor respectiv: Lotul l G******* G******* primeşte imobilele: - suprafaţa de 6586 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 39, Parcela 764/4, judeţul Dâmboviţa, în valoare de 4610 lei - suprafaţa de 3411 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, str. Drăguleştilor, nr. 68, Tarla 5, Parcela 17, judeţul Dâmboviţa, compus din: • suprafaţa de 1674 mp teren intravilan, categoria curţi construcţii, în valoare de 15066 lei; • suprafaţa de 1737 mp teren extravilan arabil, în valoare de 1216 lei; - suprafaţa de 1000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 30, judeţul Dâmboviţa, în valoare de 4500 lei; - suprafaţa de 2800 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa, compusă din; • suprafaţa de 2035 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa, care la rândul ei este compusă din suprafaţa de 1061 mp, în valoare de 4775 lei, teren intravilan categoria arabil şi 974 mp, teren extravilan categoria arabil, , în valoare de 682 lei; • suprafaţa de 765 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa, în valoare de 535 lei; - suprafaţa de 13800 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, Tarla 39, Parcela 739/7, judeţul Dâmboviţa, în valoare de 9660 lei; - suprafaţa de 1200 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, Tarla 39, Parcela 739/7/1, judeţul Dâmboviţa, în valoare de 840 lei; - imobilul construcţie-casă de locuit, cu 3 camere, bucătărie, cămară, baie, 2 holuri şi beci, construită în 1972, situat în com. Bucşani, sat. Racoviţă, str. Drăguleştilor, nr.m 68, jud. Dâmboviţa, situată pe suprafaţa de 1674 mp, valoarea imobilului 106318 lei; - imobilul construcţie-anexă, cuprinzând grajd, magazie şi cămară, construită în 1960, situat în com. Bucşani, sat. Racoviţă, str. Drăguleştilor, nr.m 68, jud. Dâmboviţa, situată pe suprafaţa de 1674 mp, valoarea anexă 14637 lei. Valoare totală lot 162839 lei. Plăteşte sulte către: lotul 2 în valoare de 40709,75 lei, Lotul 2 G******* A****** primeşte sultă în valoare de 40709,75 lei, de la lotul 1. Valoare totală lot 40709,75 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, la data de 29.12.2020.

    Hotarare 4196/2020 din 29.12.2020
  • Sedinta din data de 18.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil-amanare
  • Amână pronunţarea

    În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C.pr.civ., având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera , pentru a întocmi minuta, amână pronunţarea la data de 29.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020
  • Sedinta din data de 11.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C3-civil
  • Amână pronunţarea

    În temeiul disp. art. 396 C.p.c, amână pronun?area pentru data de 18.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil-amanare
  • Încheiere

    Admite în principiu acţiunea, având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul G******* G******* în contradictoriu cu pârâţii G******* A****** şi G******* J**. Constată deschisă procedura succesorală de pe urma defunctului Gheorghe Ion (decedat la data de 30.11.2007 conform certificatului de deces nr. 130504 din 01.12.2007), ultimul domiciliu fiind în com. Bucşani, jud. Dâmboviţa. Constată calitatea de moştenitori ai defunctului Gheorghe Ion, a soţiei acestuia G******* A****** cu o cotă de 1/4 din masa succesorală şi a fiului acestuia G******* G*******, cu o cotă de 3/4 din masa succesorală. Constată prescris dreptul de opţiune succesorală al pârâtului G******* J**. Constată că masa succesorala rămasă de pe urma defunctului Gheorghe Ion este compusă din: - suprafaţa de 6586 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 39, Parcela 764/4, judeţul Dâmboviţa; - suprafaţa de 3411 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, str. Drăguleştilor, nr. 68, Tarla 5, Parcela 17, judeţul Dâmboviţa, compus din: • suprafaţa de 1674 mp teren intravilan, categoria curţi construcţii; • suprafaţa de 1737 mp teren extravilan arabil; - suprafaţa de 1000 mp teren intravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 30, judeţul Dâmboviţa; - suprafaţa de 2800 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa, compusă din; • suprafaţa de 2035 mp teren, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa, care la rândul ei este compusă din suprafaţa de 1061 mp, teren intravilan categoria arabil şi 974 mp, teren extravilan categoria arabil; • suprafaţa de 765 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, sat Racoviţa, Tarla 4, Parcela 70, judeţul Dâmboviţa - suprafaţa de 13800 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, Tarla 39, Parcela 739/7, judeţul Dâmboviţa; - suprafaţa de 1200 mp teren extravilan arabil, situat în comuna Bucşani, Tarla 39, Parcela 739/7/1, judeţul Dâmboviţa; - imobilul construcţie-casă de locuit, cu 3 camere, bucătărie, cămară, baie, 2 holuri şi beci, construită în 1972, situat în com. Bucşani, sat. Racoviţă, str. Drăguleştilor, nr.m 68, jud. Dâmboviţa, situată pe suprafaţa de 1674 mp; - imobilul construcţie-anexă, cuprinzând grajd, magazie şi cămară, construită în 1960, situat în com. Bucşani, sat. Racoviţă, str. Drăguleştilor, nr.m 68, jud. Dâmboviţa, situată pe suprafaţa de 1674 mp. Prorogă discutarea revenirii cu adresă către expert pentru întocmirea propunerilor de lotizare la termenul de judecată acordat. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 21.10.2020.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil-amanare
  • Amână pronunţarea

    În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C.pr.civ., având nevoie de timp suplimentar pentru a delibera , pentru a întocmi minuta, amână pronunţarea asupra admiterii în principiu, la data de 21.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.10.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 02.10.2020 la ora 10:00

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra IAP, pentru data de 14.10.2020. pentru ca instanţa să se pronunţe asupra IAP, amână judecarea cauzei, cu termen de fond la data de 11.12.2020, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 11:00

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Pentru a se depune relaţii necesare soluţionării, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020
  • Sedinta din data de 10.04.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Stare de urgenta

    Instanţa constată incidenţa cauzei de suspendare de drept a judecăţii prevăzută de art. 42 art. (6) din Decretul nr. 195/2020, privind institurea stării de urgenţă pe teritoriul României, („În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgenţă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.”) şi dispune suspendarea de drept a prezentei cauze. Judecata urmează a se relua din oficiu la încetarea efectelor stării de urgenţă, cu citarea părţilor.

    Rezolutie din 10.04.2020
  • Sedinta din data de 14.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale nr. 3 din 29 ianuarie 2020, prin care s-a decis adoptarea formei de protest a suspendării activităţii de judecată, pe o perioadă de 2 săptămâni, începând cu data de 03.02.2020, ceea ce presupune amânarea tuturor cauzelor şi acordarea altor termene, cu excepţia cauze cu caracter urgent, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2020
  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 04.10.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Pentru efectuarea expertizelor topo şi în construcţii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2019
  • Sedinta din data de 07.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor încuviinţate, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2019
  • Sedinta din data de 19.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, pentru efectuarea citării prin publicitate, potrivit art. 167 C.p.c, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2019
  • Sedinta din data de 22.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2019
  • Sedinta din data de 11.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-civil
  • Amână cauza

    Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C10-civil-camera consiliu
  • Amână cauza

    Anulează cererea formulată de reclamantul G******* G*******, domiciliat în com. Bucşani, sat Racoviţă, str. Drăguleştilor nr. 68, jud. Dâmboviţa, ca informă. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Târgovişte.

    Incheiereanularecerere2442/2018 din 16.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD