Dosar 32826/325/2017* din 19.11.2018

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32826/325/2017*
Data dosar:
19.11.2018
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA I-a CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 9:00

    Complet: NC14-A
  • Respingere apel

    Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S* C********** S** împotriva sentinţei civile 8747/19.07.2018, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul 32826/325/2017, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Timişoara prin Primarul Municipiului Timişoara, Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara şi B** A***** C****** G*******. Respinge cererea apelantei privind obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 29.03.2019.

    Hotarare 402/2019 din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 9:00

    Complet: NC14-A
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C.proc.civ., amână pronunţarea la data de 29.03.2019, prin grefă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD