G***** E****
InculpatStabileşte pentru inculpatul G***** E****, pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. În baza art.396 alin.1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei. În baza art.84 Cod penal stabileşte termen de supraveghere pe o durată de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale. Conform art.85 alin.1 Cod penal, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art.86 alin.1 Cod penal, datele prevăzute de art.85 alin.1 lit.c) - e), mai sus menţionate, se vor comunica de către inculpat Serviciului de Probaţiune Iaşi. În temeiul art.85 alin.2 lit.c Cod penal, dispune ca inculpatul să frecventeze unul din programele de conştientizare privind siguranţa rutieră şi de prevenire a accidentelor rutiere derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu alte instituţii. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse ori ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentinţă penală şi a dispunerii aplicării şi executării acesteia. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 710 lei cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.04.2019.
Hotarare 1107/2019 din 25.04.2019Amână pronun?area la data de 25.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019Amână pronun?area la data de 11.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2019