S*** A********* R********* A***** V***** I******** G**** S***
ApelantS* G******* A******** S*
IntimatU********* C******
IntimatAdmite cererea de apel. Schimbă în tot sentinţa primei instanţe. Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată. Obligă societatea pârâtă la plata sumei de 8214,64 lei cu titlul de contravaloare despăgubiri, precum şi la plata despăgubirilor în valoare de 0.2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 12.10.2017, fiind în valoare de 16,42 lei la data precizării acţiunii, cu acordarea lor în continuare până la data efectivă a plăţii. Obligă societatea pârâtă la plata sumei de 1085,65 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă de reclamantă. Ia act că în primă instanţă pârâta nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli în etapa apelului. Cu drept de a formula recurs, în termen de 30 de zile de la momentul comunicării cererii, calea de atac urmând a fi depusă la sediul secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti. Pronunţată astăzi, 19 decembrie 2018 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5944/2018 din 19.12.2018Amână pronunţarea la data de 19.12.2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 05.12.2018, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2018