M******* C***** M***** p** c*** a** S****** N******
ContestatorE** C***** F****** D** P*** S* E** K** R****** S**
IntimatAdmite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul Moldovan Cornel Mircea. Dispune scutirea petentului de la plata taxei judiciare de timbru în suma de 674 lei stabilite în dosarul nr. 328/323/2018 al Judecătoriei Târnăveni. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, conform cărora în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi asupra faptului că în cazul în care se constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, beneficiarului ajutorului public judiciar va fi obligat la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea. Pune în vedere petentului că, în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 06.07.2018.
Incheiere de sedinta din 06.07.2018Amână pronunţarea la 06.07.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2018