Dosar 328/88/2018 din 05.03.2018

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 328/88/2018
Data dosar:
05.03.2018
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C-LM5
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR TULCEA, în numele şi înteresul membrei saleANDREI AMELIA-MAGDA, în contradictoriu cu pârâtu Liceul Teoretic ,,JEAN BART” Sulina, având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pârâtul la calculul si plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei, reprezentând gradaţie de merit pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora, începând cu data de 01.10.2017 până la data pronunţării prezentei hotărâri, şi în continuare, pe perioada deţinerii beneficiului gradaţiei de merit şi a menţinerii prevederilor legale aplicabile, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, cât şi a dobânzii legale penalizatoare până la data plăţii sumei datorate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţa publică.

    Hotarare 955/2018 din 13.06.2018
  • Sedinta din data de 14.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C-LM5
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 13 iunie 2018 pentru a se reveni cu adresa la minister in sensul celor dispuse la termenul anterior.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2018
  • Sedinta din data de 18.04.2018 la ora 10:00

    Complet: C-LM5
  • Amână cauza

    solicitare relaţii

    Incheiere de sedinta din 18.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD