M****** P**** S****
InculpatP**** D******
InculpatB*** M****
InculpatB** I*****
InculpatT***** N****** C*********
InculpatÎn baza art. 278 C.p.p. admite sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 61/PI din 16.03.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 329/59/2018/a3. Dispune înlăturarea aliniatului 2 din încadrarea juridică a faptei privind infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 al. 1 şi 2 Cod penal, privind pe inculpatul BEJAN PETREA, încadrarea juridică corectă fiind cea prev. de art. 367 al. 1 Cod penal. Dispune inserarea cifrei arabe 6 în cuprinsul pedepsei rezultante aplicate inculpatului B*** M****, la numărul lunilor de închisoare, pedeapsa rezultantă corect exprimată fiind cea de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţa publică din 25 martie 2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.03.2021În baza art.395 Cod proc. pen. respinge cererea de reluare a cercetării judecătoreşti şi de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpatul M****** P**** S**** prin avocat Kovacs Florin. 1.În baza 16 al. 1 lit.b teza I Cod proc. pen. achită pe inculpatul M****** P**** S****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art.367 al.1 Cod penal, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art.6 şi 7 lit. c din Legea 78/2000 condamnă pe inculpatul M****** P**** S**** la o pedeapsă de: -4 (patru) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.47 Cod penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, condamnă pe inculpatul M****** P**** S**** la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.47 Cod penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, condamnă pe inculpatul M****** P**** S**** la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.269 al.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul M****** P**** S**** la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1,39 al.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea: -de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul M****** P**** S**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -6 (şase) ani închisoare, în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza 404 al.4 C.p.p. raportat la art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Munteanu Petru Sorin perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din data de 1.02.2016 până la data de 16.08.2016,inclusiv. 2. În baza 16 al. 1 lit.b teza I Cod proc. pen. achită pe inculpatul P**** D******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art.367 al.1 Cod penal, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.289 al. 1 Cod penal cu aplicarea art.6 şi 7 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p condamnă pe inculpatul P**** D****** la o pedeapsă de: -3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.291 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 şi 7 lit.c din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul P**** D****** la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.48 Cod penal raportat la art.289 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 şi7 lit.c din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul P**** D****** la o pedeapsă de: -3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.269 al.1 Cod penal rap. la art.396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul P**** D****** la o pedeapsă de: -1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1, 39 al.1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul P**** D****** urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -5 (cinci) ani închisoare în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza 404 al.4 C.p.p. raportat la art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P**** D******, perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 1.02.2016 până la data de 29.06.2016,inclusiv. 3. În baza 16 al. 1 lit.b teza I Cod proc. pen. achită pe inculpatul B*** M****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art.367 al.1 Cod penal, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din 18.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art.291 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art. 19 din Legea nr.682/20002, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 18.02.2020, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: -2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.269 al.1 Cod penal rap. la art.396 al.10 C.p.p. şi art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: -1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.47 C.penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: -1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.47 C.penal raportat la art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: -1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.47C.penal raportat la art.322 al.1 Cod penal cu aplicarea art.35 C.p., cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: - 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.323 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p., art. 19 din Legea nr.682/20002, condamnă pe inculpatul B*** M**** la o pedeapsă de: -2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1, 39 al.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul B*** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -3 (trei) ani şi (şase) luni închisoare, în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. 4. În baza art.367 al.1,2 Cod penal cu aplicarea art.396 al.10 C.proc.penală şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I*****, la: -1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.9 al.1 lit.b şi al.3 din Legea nr.241/2005 Cod penal, cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal, art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul M****** P**** S****). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul P**** D******). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.290 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.292 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul B*** M****). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.292 al.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.19 din Legea 682/2002, condamnă pe inculpatul B** I***** la: -1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul P**** D******). În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1,39 al.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4(patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, inculpatul B** I***** urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -7 (şapte) ani închisoare în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza 404 al.4 C.p.p. raportat la art.72 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B** I***** perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016,inclusiv. 5. În baza art.367 al.1,2 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T***** N****** C*********,la:-3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.9 al.1 lit.b şi al.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul T***** N****** C********* la: -7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1,39 al.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de1 (un) an închisoare, inculpatul T***** N****** C********* urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -8 (opt) ani închisoare în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. 6. În baza art.367 al.1,2 Cod penal cu aplicarea art.396 al.10 C.p.p. şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BEJAN PETREA, la: -1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.9 al.1 lit.b şi al.2 din Legea nr.241/2005 Cod penal, cu aplicarea art.35 al.1 Cod penal şi art.396 al.10 C.p.p şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul BEJAN PETREA la: -4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art.38 al.1,39 al.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul BEJAN PETREA urmând să execute pedeapsa rezultantă de: -4 (patru)ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de deţinere. În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art. 65 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie. În baza art. 45 al. 3 lit. a C.p. rap. la art. 66 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g şi k din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. 7. În temeiul art. 25 alin.(3) C.pr.pen. dispune anularea următoarelor documente ori declaraţii false sau cu date inexacte, respectiv: contractele de creditare ale SC AUTO BEJAN SRL aferente perioadei 2011-2012, dispoziţiile de încasare a sumelor de bani menţionate în actele de creditare, care se regăsesc în vol. 72 al dosarului şi contractul de împrumut încheiat la data de 28.08.2011 care se regăsesc individualizate în vol. 70 al dosarului de urmărire penală: > Contract de creditare nr. 1 din 01.10.2011, fila 84; > Dispoziţie de încasare nr. 1 din 12.10.2011, fila 83; > Contract de creditare nr. 2 din 15.11.2011, fila 65; > Dispoziţie de încasare nr. 2 din 15.11.2011, fila 64; > Contract de creditare nr. 3 din 09.12.2011, fila 16; > Dispoziţie de încasare nr. 3 din 09.12.2011, fila 15; > Contract de creditare nr. 4 din 23.05.2012, fila 447; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 23.05.2012, fila 446; > Contract de creditare nr. 5 din 16.07.2012, fila 655; > Dispoziţie de încasare nr. 5 din 16.07.2012, fila 653; > Contract de împrumut încheiat la data de 28.08.2011, între Domokoş Nicolae Gabriel şi Bejan Petrea, fila 17; precum şi aceleaşi documente emise în numele SC AUTO SPORT VYP TIN SRL, care se regăsesc în vol. 71 al dosarului, respectiv: > Dispoziţie de încasare nr. 1 din 16.10.2012, fila 355; > Contract de creditare nr. 1 din 16.10.2012, fila 356; > Dispoziţie de încasare nr. 2 din 12.11.2012, fila 290/a; > Contract de creditare nr. 2 din 12.11.2012, fila 291; > Dispoziţie de încasare nr. 3 din 30.11.2012, fila 289/a; > Contract de creditare nr. 3 din 30.11.2012, fila 290; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 12.03.2013, fila 62; > Contract de creditare nr. 4 din 12.03.2013, fila 63; > Dispoziţie de încasare nr. 5 din 22.03.2013, fila 60; > Contract de creditare nr. 5 din 22.03.2013, fila 61; > Dispoziţie de încasare nr. 6din 10.04.2013, fila 11; > Contract de creditare nr. 6 din 10.04.2013, fila 12; > Contract de împrumut încheiat la data de 02.10.2012, între Toboşearu Dan şi Toader Constantin Nicolae, fila 18-19, cu precizarea că acesta se regăseşte în vol. 70 al dosarului. 1. Facturi fiscale denumite INVOICE, dispoziţiile de încasare şi de plată emise în numele SC AUTO BEJAN SRL, aflate în volumul nr. 72 al dosarului > Dispoziţie de încasare nr. 15 din 09.12.2011, fila 8; > Invoice nr. 10 din data de 09.12.2011, fila 9; > Dispoziţie de plată nr. 11 din 06.12.2011, fila 10; > Dispoziţie de plată nr. 10 din 09.12.2011, fila 11; > Dispoziţie de încasare nr. 14 din 30.11.2011, fila 28; > Dispoziţie de încasare nr. 12 din 21.11.2011, fila 29; > Dispoziţie de încasare nr. 8 din 16.11.2011, fila 30; > Dispoziţie de încasare nr. 6 din 15.11.2011, fila 31; > Invoice nr. 9 din 30.11.2011, fila 32; > Invoice nr. 8 din 21.11.2011, fila 33; > Invoice nr. 7 din 21.11.2011, fila 34; > Invoice nr. 6 din 17.11.2011, fila 35; > Invoice nr. 5 din 16.11.2011, fila 36; > Invoice nr.4 din l6.11.2011,fila 37; > Invoice nr. 3 din 16.11.2011, fila 38; > Invoice nr. 2 din 15.11.2011, fila 39; > Dispoziţie de plată nr. 5 din 16.11.2011, fila 40 > Dispoziţie de plată nr. 4 din 16.11.2011, fila 41 > Dispoziţie de plată nr. 6 din 17.11.2011, fila 42 > Dispoziţie de plată nr. 7 din 21.11.2011, fila 43 > Dispoziţie de plată nr. 8 din 21.11.2011, fila 44 > Dispoziţie de plată nr. 9 din 30.11.2011, fila 45 > Dispoziţie de plată nr. 3 din 16.11.2011, fila 46 > Dispoziţie de plată nr. 2 din 15.11.2011, fila 47 > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 10.12.2011, fila 75; > Invoice nr. 1 din 12.10.2011, fila 76; > Dispoziţie de plată nr. 1 din 12.10.2011, fila 77; > Invoice seria AUTO nr. 43 din 09.03.2012, fila 104 > Invoice seria AUTO nr. 44 din 09.03.2012, fila 105 > Invoice seria AUTO nr. 45 din 09.03.2012, fila 106 > Invoice seria AUTO nr. 46 din 09.03.2012, fila 107 > Invoice seria AUTO nr. 48 din 09.03.2012, fila 108;109 > Invoice seria AUTO nr. 49 din 09.03.2012, fila 110 > Invoice seria AUTO nr. 50 din 09.03.2012, fila 111 > Invoice seria AUTO nr. 51 din 13.03.2012, fila 112 > Invoice seria AUTO nr. 52 din 13.03.2012, fila 113 > Invoice seria AUTO nr. 53 din 13.03.2012, fila 114 > Invoice seria AUTO nr. 54 din 19.03.2012, fila 115 > Invoice seria AUTO nr. 55 din 19.03.2012, fila 116 > Invoice seria AUTO nr. 56 din 20.03.2012, fila 117 > Invoice seria AUTO nr. 57 din 29.03.2012, fila 118 > Invoice seria AUTO nr. 58 din 29.03.2012, fila 119 > Invoice seria AUTO nr. 59 din 29.03.2012, fila 120 > Invoice seria AUTO nr. 60 din 29.03.2012, fila 121 > Invoice seria AUTO nr. 61 din 29.03.2012, fila 122 > Invoice seria AUTO nr. 62 din 29.03.2012, fila 123 > Dispoziţie de plată nr. 34 din 09.03.2012, fila 145; > Dispoziţie de plată nr. 33 din 09.03.2012, fila 146; > Dispoziţie de plată nr. 34/4 din 09.03.2012, fila 147 > Dispoziţie de plată nr. 33/2 din 09.03.2012, fila 148 > Dispoziţie de plată nr. 35 din 13.03.2012, fila 149; > Dispoziţie de plată nr. 34/2 din 09.03.2012, fila 150 > Dispoziţie de plată nr. 34/3 din 09.03.2012, fila 151 > Dispoziţie de plată nr. 34 din 09.03.2012, fila 152; > Dispoziţie de plată nr. 34 din 09.03.2012, fila 153; > Dispoziţie de plată nr. 39/5 din 29.03.2012, fila 154 > Dispoziţie de plată nr. 39/5 din 29.03.2012, fila 155 > Dispoziţie de plată nr. 39/4 din 29.03.2012, fila 156 > Dispoziţie de plată nr. 39/3 din 29.03.2012, fila 157; > Dispoziţie de plată nr. 39/2 din 29.03.2012, fila 158; > Dispoziţie de plată nr. 38 din 20.03.2012, fila 159; > Dispoziţie de plată nr. 39 din 29.03.2012, fila 160; > Dispoziţie de plată nr. 36 din 19.03.2013, fila 161; > Dispoziţie de plată nr. 35 din 13.03.2012, fila 162; > Dispoziţie de plată nr. 36/2 din 19.03.2012, fila 163; > Dispoziţie de plată nr. 40 din 30.03.2012, fila 164; > Dispoziţie de plată nr. 35/2 din 13.03.2012, fila 165; > Dispoziţie de încasare nr. 53 din 03.02.2012, fila 194; > Dispoziţie de încasare nr. 66 din 15.02.2012, fila 195; > Dispoziţie de încasare nr. 121 din 15.02.2012, fila 196; > Dispoziţie de încasare nr. 96 din 20.02.2012, fila 197; > Dispoziţie de încasare nr. 87 din 15.02.2012, fila 198; > Dispoziţie de încasare nr. 64 din 22.02.2012, fila 199; > Dispoziţie de încasare nr. 36 din 20.02.2012, fila 200; > Dispoziţie de încasare nr. 73 din 15.02.2012, fila 201; > Dispoziţie de încasare nr. 9 din 15.02.2012, fila 202; > Invoice seria AUTO nr. 33 din 03.02.2012, fila 203; > Invoice seria AUTO nr. 34 din 15.02.2012, fila 204; > Invoice seria AUTO nr. 35 din 15.02.2012, fila 205; > Invoice seria AUTO nr. 36 din 15.02.2012, fila 206; > Invoice seria AUTO nr. 37 din 15.02.2012, fila 207; > Invoice seria AUTO nr. 38 din 15.02.2012, fila 208; > Invoice seria AUTO nr. 39 din 20.02.2012, fila 209; > Invoice seria AUTO nr. 40 din 20.02.2012, fila 210; > Invoice seria AUTO nr. 41 din 20.02.2012, fila 211; > Invoice seria AUTO nr. 42 din 22.02.2012, fila 212; > Dispoziţie de încasare nr. 67 din 09.03.2012, fila 213; > Dispoziţie de încasare nr. 240 din 09.03.2012, fila 214; > Dispoziţie de încasare nr. 151 din 29.03.2012, fila 215; > Dispoziţie de încasare nr. 7 din 19.03.2012, fila 216; > Dispoziţie de încasare nr. 91 din 09.03.2012, fila 217; > Dispoziţie de încasare nr. 84 din 09.03.2012, fila 218; > Dispoziţie de încasare nr. 192 din 09.03.2012, fila 219; > Dispoziţie de încasare nr. 81 din 09.03.2012, fila 220; > Dispoziţie de încasare nr. 89 din 09.03.2012, fila 221; > Dispoziţie de încasare nr. 18 din 29.03.2012, fila 222; > Dispoziţie de încasare nr. 19 din 13.03.2012, fila 223; > Dispoziţie de încasare nr. 29 din 13.03.2012, fila 224; > Dispoziţie de încasare nr. 22 din 19.03.2012, fila 225; > Dispoziţie de încasare nr. 150 din 29.03.2012, fila 226; > Dispoziţie de încasare nr. 30 din 09.03.2012, fila 227; > Dispoziţie de plată nr. 30 din 22.02.2012, fila 228 > Dispoziţie de plată nr. 32 din 28.02.2012, fila 229 > Dispoziţie de plată nr. 29 din 20.02.2012, fila 230 > Dispoziţie de plată nr. 31/1 din 20.02.2012, fila 231; > Dispoziţie de plată nr. 31/1 din 20.02.2012, fila 232; > Dispoziţie de plată nr. 27 din 15.02.2012, fila 233 > Dispoziţie de plată nr. 26 din 15.02.2012, fila 234 > Dispoziţie de plată nr. 27 din 15.02.2012, fila 235 > Dispoziţie de plată nr. 28 din 15.02.2012, fila 236 > Dispoziţie de plată nr. 25 din 03.02.2012, fila 237 > Dispoziţie de plată nr. 26 din 15.02.2012, fila 238 > Dispoziţie de încasare nr. 12 din 18.01.2012, fila 272 > Dispoziţie de încasare nr. 16 din 18.01.2012, fila 273 > Dispoziţie de încasare nr. 17 din 18.01.2012, fila 274 > Dispoziţie de încasare nr. 20 din 18.01.2012, fila 275 > Dispoziţie de încasare nr. 24 din 18.01.2012, fila 276 > Dispoziţie de încasare nr. 31 din 18.01.2012, fila 277 > Dispoziţie de încasare nr. 40 din 18.01.2012, fila 278 > Dispoziţie de încasare nr. 46 din 18.01.2012, fila 279 > Dispoziţie de încasare nr. 80 din 19.01.2012, fila 280 > Dispoziţie de încasare nr. 76 din 31.01.2012, fila 281 > Dispoziţie de încasare nr. 68 din 31.01.2012, fila 282 > Dispoziţie de încasare nr. 123 din 19.01.2012, fila 283 > Dispoziţie de încasare nr. 130 din23;01.2012, fila 284 > Dispoziţie de încasare nr. 123 din 31.01.2012, fila 285 > Dispoziţie de încasare nr. 131 din 19.01.2012, fila 286 > Invoice seria AUTO nr. 11 din 18.01.2012, fila 287 > Invoice seria AUTO nr. 12 din 18.01.2012, fila 288 > Invoice seria AUTO nr. 13 din 18.01.2012, fila 289 > Invoice seria AUTO nr. 14 din 18.01.2012, fila 290 > Invoice seria AUTO nr. 15 din 18.01.2012, fila 291 > Invoice seria AUTO nr. 16 din 18.01.2012, fila 292 > Invoice seria AUTO nr. 17 din 18.01.2012, fila 293 > Invoice seria AUTO nr. 19 din 18.01.2012 , fila 294 > Invoice seria AUTO nr. 20 din 18.01.2012, fila 295 > Invoice seria AUTO nr. 21 din 18.01.2012, fila 296 > Invoice seria AUTO nr. 22 din 18.01.2012, fila 297 > Invoice seria AUTO nr. 23 din 18.01.2012, fila 298 > Invoice seria AUTO nr. 24 din 18.01.2012, fila 299 > Invoice seria AUTO nr. 25 din 19.01.2012, fila 300 > Invoice seria AUTO nr. 26 din 19.01.2012, fila 301 > Invoice seria AUTO nr. 27 din 19.01.2012, fila 302 > Invoice seria AUTO nr. 28 din 23.01.2012, fila 303 > Invoice seria AUTO nr. 29 din 23.01.2012, fila 304; > Invoice seria AUTO nr. 30 din 31.01.2012, fila 305; > Invoice seria AUTO nr. 31 din 31.01.2012, fila 306; > Invoice seria AUTO nr. 32 din 31.01.2012, fila 307; > Dispoziţie de plată nr. 24 din 31.01.2012, fila 308; > Dispoziţie de plată nr. 23 din 23.01.2012, fila 309; > Dispoziţie de plată nr. 22 din 17.01.2012, fila 310; > Dispoziţie de plată nr. 21 din 31.01.2012, fila 311; > Dispoziţie de plată nr. 20 din 31.01.2012, fila 312; > Dispoziţie de plată nr. 20 din 31.01.2012, fila 313; > Dispoziţie de plată nr. 18 din 19.01.2012, fila 314; > Dispoziţie de plată nr. 19 din 23.01.2012, fila 315; > Dispoziţie de plată nr. 17 din 19.01.2012, fila 316; > Dispoziţie de plată nr. 17/2 din 19.01.2012, fila 317; > Dispoziţie de plată nr. 14/3 din 18.01.2012, fila 318; > Dispoziţie de plată nr. 13/2 din 18.01.2012, fila 319; > Dispoziţie de plată nr. 16 din 18.01.2012, fila 320; > Dispoziţie de plată nr. 14/2 din 18.01.2012, fila 321; > Dispoziţie de plată nr. 14 din 18.01.2012, fila 322; > Dispoziţie de plată F.N. din 18.01.2012, fila 323; > Dispoziţie de plată nr. 14 din 18.01.2012, fila 324; > Dispoziţie de plată nr. 13 din 18.01.2012, fila 325; > Dispoziţie de plată nr. 15 din 18.01.2012, fila 326; > Dispoziţie de plată nr. 12 din 18.01.2012, fila 327; > Dispoziţie de plată nr. 21 din 09.01.2012, fila 328; > Dispoziţie de plată nr. 20 din 18.01.2012, fila 329; > Invoice seria AUTO nr. 92 din 01.06.2012, fila 379; > Dispoziţie de plată nr. 48/6 din 01.06.2012, fila 380; > Dispoziţie de plată nr. 55 din 30.06.2012, fila 381; > Dispoziţie de încasare nr. 93 din 29.05.2012, fila 393; > Dispoziţie de încasare nr. 60 din 30.05.2012, fila 394; > Dispoziţie de încasare nr. 58 din 29.05.2012, fila 395; > Dispoziţie de încasare nr. 42 din 30.05.2012, fila 396; > Dispoziţie de încasare nr. 93 din 29.05.2012, fila 397; > Dispoziţie de încasare nr. 74 din 02.05.2012, fila 397/A; > Invoice seria AUTO nr. 82 din 02.05.2012, fila 398; > Invoice seria AUTO nr. 81 din 02.05.2012, fila 399; > Invoice seria AUTO nr. 83 din 02.05.2012, fila 400; > Invoice seria AUTO nr. 84 din 29.05.2012, fila 401; > Invoice seria AUTO nr. 85 din 29.05.2012, fila 402; > Invoice seria AUTO nr. 86 din 29.05.2012, fila 403; > Invoice seria AUTO nr. 87 din 30.05.2012, fila 404; > Invoice seria AUTO nr. 88 din 30.05.2012, fila 405; > Invoice seria AUTO nr. 89 din 30.05.2012, fila 406; > Invoice seria AUTO nr. 90 din 30.05.2012, fila 407; > Invoice seria AUTO nr. 91 din 30.05.2012, fila 408; > Dispoziţie de plată nr. 48/3 din 30.05.2012, fila 409; > Dispoziţie de plată nr. 48/5 din 30.05.2012, fila 410; > Dispoziţie de plată nr. 48/2 din 30.05.2012, fila 411; > Dispoziţie de plată nr. 48/4 din 30.05.2012, fila 412; > Dispoziţie de plată nr. 47 din 29.05.2012, fila 413; > Dispoziţie de plată nr. 48 din 30.05.2012, fila 414; > Dispoziţie de plată nr. 50 din 23.05.2012, fila 415; > Dispoziţie de plată nr. 49 din 02.05.2012, fila 416; > Dispoziţie de plată nr. 46 din 02.05.2012, fila 417; > Dispoziţie de plată nr. 46/2 din 02.05.2012, fila 418; > Dispoziţie de plată nr. 47 din 29.05.2012, fila 419; > Dispoziţie de plată nr. 47/2 din 29.05.2012, fila 420; > Dispoziţie de încasare nr. 11 din 30.04.2012, fila 459; > Dispoziţie de încasare nr. 59 din 12.04.2012, fila 460; > Dispoziţie de încasare nr. 10 din 30.04.2012, fila 461; > Dispoziţie de încasare nr. 10 din 30.04.2012, fila 462 > Dispoziţie de încasare nr. 88 din 06.04.2012, fila 463. > Dispoziţie de încasare nr. 78 din 30.04.2012, fila 464. > Invoice seria AUTO nr. 63 din 06.04.2012, fila 465; > Invoice seria AUTO nr. 64 din 12.04.2012, fila 466; > Invoice seria AUTO nr. 65 din 27.04.2012, fila 467; > Invoice seria AUTO nr. 66 din 27.04.2012, fila 468; > Invoice seria AUTO nr. 67 din 30.04.2012, fila 469; > Invoice seria AUTO nr. 68 din 30.04.2012, fila 470; > Invoice seria AUTO nr. 69 din 30.04.2012, fila 471; > Invoice seria AUTO nr. 70 din 30.04.2012, fila 472; > Invoice seria AUTO nr. 71 din 30.04.2012, fila 473; > Invoice seria AUTO nr. 72 din 30.04.2012, fila 474; > Invoice seria AUTO nr. 73 din 30.04.2012, fila 475; > Invoice seria AUTO nr. 74 din 30.04.2012, fila 476; > Invoice seria AUTO nr. 75 din 30.04.2012, fila 477; > Invoice seria AUTO nr. 76 din 30.04.2012, fila 478; > Invoice seria AUTO nr. 77 din 30.04.2012, fila 479; > Invoice seria AUTO nr. 78 din 30.04.2012, fila 480; > Invoice seria AUTO nr. 79 din 30.04.2012, fila 481; > Invoice seria AUTO nr. 80 din 30.04.2012, fila 482; > Dispoziţie de plată nr. 45 din 27.04.2012, fila 483; > Dispoziţie de plată nr. 41 din 06.04.2012, fila 484; > Dispoziţie de plată nr. 44 din 30.04.2012, fila 485; > Dispoziţie de plată nr. 44-2 din 30.04.2012, fila 486; > Dispoziţie de plată nr. 44 din 30.04.2012, fila 487; > Dispoziţie de plată nr. 43 din 27.04.2012, fila 488; > Dispoziţie de plată nr. 44/2 din 30.04.2012, fila 489; > Dispoziţie de plată nr. 44 din 30.04.2012, fila 490; > Dispoziţie de plată nr. 44/4 din 30.04.2012, fila 491; > Dispoziţie de piaţă nr. 44/3 din 30.04.2012, fila 492; > Dispoziţie de plată nr. 44/7 din 30.04.2012, fila 493; > Dispoziţie de plată nr. 44/6 din 30.04.2012, fila 494; > Dispoziţie de plată nr. 44/8 din 30.04.2012, fila 495; > Dispoziţie de plată nr. 44/9 din 30.04.2012, fila 496; > Dispoziţie de plată nr. 44/10 din 30.04.2012, fila 497; > Dispoziţie de plată nr. 44/9 din 30.04.2012, fila 498; > Dispoziţie de plată nr. 44/11 din 30.04.2012, fila 499; > Dispoziţie de plată nr. 42 din 12.04.2012, fila 500; > Dispoziţie de încasare nr.30/05.0902012, fila 567/a; > Invoice seria AUTO nr. 97 din 04.09.2012, fila 567; > Invoice seria AUTO nr. 98 din 04.09.2012, fila 568; > Invoice seria AUTO nr. 99 din 04.09.2012, fila 569; > Invoice seria AUTO nr. TOO din 04.09.2012, fila 570; > Invoice seria AUTO nr. 101 din 05.09.2012, fila 571; > Invoice seria AUTO nr. 102 din 05.09.2012, fila 572; > Invoice seria AUTO nr. 103 din 05.09.2012, fila 573; > Invoice seria AUTO nr. 104 din 05.09.2012, fila 574; > Invoice seria AUTO nr. 105 din 07.09.2012, fila 575; > Dispoziţie de plată nr. 62 din 05.09.2012, fila 576; > Dispoziţie de plată nr. 62/1 din 05.09.2012, fila 577; > Dispoziţie de plată nr. 62/2 din 05.09.2012, fila 578; > Dispoziţie de plată nr. 68 din 07.09.2012, fila 579; > Dispoziţie de plată nr. 60 din 04.09.2012, fila 580; > Dispoziţie de plată nr. 60/1 din 04.09.2012, fila 581; > Dispoziţie de plată nr. 60/2 din 04.09.2012, fila 582; > Dispoziţie de plată nr. 60/3 din 04.09.2012, fila 583; > Dispoziţie de plată nr. 62 din 05.09.2012, fila 584; > Dispoziţie de plată nr. 2 din 07.09.2012, fila 603/A; > Dispoziţie de încasare nr. 13 din 22.08.2012, fila 611; > Dispoziţie de încasare nr. 32 din 22.08.2012, fila 612; > Dispoziţie de încasare nr. 33 din 22.08.2012, fila 613; > Invoice seria AUTO nr. 96 din 22.08.2012, fila 614; > Invoice seria AUTO nr. 95 din 22.08.2012, fila 615; > Dispoziţie de plată nr. 54 din 22.08.2012, fila 615/A; > Invoice seria AUTO nr. 94 din 31.07.2012, fila 632; > Invoice seria AUTO nr. 93 din 31.07.2012, fila 633; > Dispoziţie de încasare nr. 86 din 31.07.2012, fila 634; > Dispoziţie de încasare nr. 99 din 31.07.2012, fila 635; > Dispoziţie de plată nr. 53 din 05.07.2012, fila 636; > Dispoziţie de plată nr. 56 din 16.07.2012, fila 637; > Dispoziţie de plată nr. 51 din 31.07.2012, fila 638; > Dispoziţie de plată nr. 51/1 din 31.07.2012, fila 639; > Dispoziţie de plată nr. 1 din 31.07.2012, fila 654; 2. Facturi fiscale denumite INVOICE, dispoziţiile de încasare şi de plată emise în numele SC A UTO SPORT VIP TYN SRL, aflate în volumul nr. 71 astfel: > Dispoziţie de încasare nr. 33 din 10.04.2013, fila 13; > Dispoziţie de încasare nr. 32 din 09.04.2013, fila 14; > Dispoziţie de încasare nr. 31 din 09.04.2013, fila 15; > Invoice seria AV nr. 65 din 10.04.2013, fila 16; > Invoice seria AV nr. 64 din 10.04.2013, fila 17; > Invoice seria AV nr. 63 din 09.04.2013, fila 18; > Invoice seria AV nr. 62 din 09.04.2013, fila 19; > Invoice seria AV nr. 65 din 12.04.2013, fila 20; > Dispoziţie de plată nr. 25 din 09.04.2013, fila 21; > Dispoziţie de plată nr. 26 din 09.04.2013, fila 22; > Dispoziţie de plată nr. 27 din 10.04.2013, fila 23; > Dispoziţie de plată nr. 28 din 12.04.2013, fila 24; > Contract de vânzare cumpărare, filele 37-39; > Dispoziţie de încasare nr. 28 din 19.03.2013, fila 57; > Dispoziţie de încasare nr. 30 din 25.03.2013, fila 58; > Dispoziţie de încasare nr. 29 din 19.03.2013, fila 59; > Dispoziţie de încasare nr. 27 din 07.03.2013, fila 64; > Dispoziţie de încasare nr. 26 din 06.03.2013, fila 65; > Invoice seria AV nr. 61 din 27.03.2013, fila 66; > Invoice seria AV nr. 60 din 25.03.2013, fila 67; > Invoice seria AV nr. 59 din 22.03.2013, fila 68; > Invoice seria AV nr. 58 din 19.03.2013, fila 69; > Invoice seria AV nr. 57 din 19.03.2013, fila 70; > Invoice seria AV nr. 56 din 14.03.2013, fila 71; > Invoice seria AV nr. 55 din 13.03.2013, fila 72; > Invoice seria AV nr. 54 din 12.03.2013, fila 73; > Invoice seria AV nr. 53 din 12.03.2013, fila 74; > Invoice seria AV nr. 52 din 08.03.2013, fila 75; > Invoice seria AV nr. 51 din 07.03.2013, fila 76; > Invoice seria AV nr. 50 din 06.03.2013, fila 77; > Invoice seria AV nr. 49 din 06.03.2013, fila 78; > Dispoziţie de plată nr. 16 din 07.03.2013, fila 79; > Dispoziţie de plată nr. 15 din 06.03.2013, fila 80; > Dispoziţie de plată nr. 18 din 12.03.2013, fila 81; > Dispoziţie de plată nr. 17 din 08.03.2013, fila 82; > Dispoziţie de plată nr. 20 din 14.03.2013, fila 83; > Dispoziţie de plată nr. 19 din 13.03.2013, fila 84; > Dispoziţie de plată nr. 22 din 22.03.2013, fila 85; > Dispoziţie de plată nr. 21 din 19.03.2013, fila 86; > Dispoziţie de plată nr. 23 din 25.03.2013, fila 87; > Dispoziţie de plată nr. 24 din 27.03.2013, fila 88; > Dispoziţie de încasare nr. 6 din 10.04.2013, fila 141; > Dispoziţie de încasare nr. 32 din 09.04.2013, fila 142; > Dispoziţie de încasare nr. 31 din 09.04.2013, fila 143; > Invoice seria AV nr. 65 din 10.04.2013, fila 144; > Invoice seria AV nr. 64 din 10.04.2013, fila 145; > Invoice seria AV nr. 63 din 09.04.2013, fila 146; > Invoice seria AV nr. 62 din 09.04.2013, fila 147; > Invoice seria AV nr. 65 din 12.04.2013, fila 148; > Dispoziţie de plată nr. 25 din 09.04.2013, fila 149; > Dispoziţie de plată nr. 28 din 12.04.2013, fila 150; > Dispoziţie de încasare nr. 5 din 22.03.2013, fila 183; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 12.03.2013, fila 184; > Dispoziţie de încasare nr. 30 din 25.03.2013, fila 185; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 12.03.2013, fila 186; > Dispoziţie de încasare nr. 27 din 07.03.2013, fila 187; > Invoice seria AV nr. 61 din 27.03.2013, fila 188; > Invoice seria AV nr. 60 din 25.03.2013, fila 189; > Invoice seria AV nr. 59 din 22.03.2013, fila 190; > Invoice seria AV nr. 58 din 19.03.2013, fila 191; > Invoice seria AV nr. 57 din 19.03.2013, fila 192; > Invoice seria AV nr. 56 din 14.03.2013, fila 193; > Invoice seria AV nr. 55 din 13.03.2013, fila 194; > Invoice seria AV nr. 54 din 12.03.2013, fila 195; > Invoice seria AV nr. 53 din 12.03.2013, fila 196; > Invoice seria AV nr. 52 din 08.03.2013, fila 197; > Invoice seria AV nr. 51 din 07.03.2013, fila 198; > Invoice seria AV nr. 50 din 06.03.2013, fila 199; > Invoice seria AV nr. 49 din 06.03.2013, fila 200; > Dispoziţie de plată nr. 15 din 06.03.2013, fila 201; > Dispoziţie de plată nr. 18 din 12.03.2013, fila 202; > Dispoziţie de plată nr. 19 din 13.03.2013, fila 203; > Dispoziţie de plată nr. 21 din 19.03.2013, fila 204; > Dispoziţie de plată nr. 23 din 25.03.2013, fila 205; > Dispoziţie de încasare nr. 13 din 17.12.2012, fila 259/a; > Dispoziţie de încasare nr. 9 din 10.12.2012, fila 259/b; > Dispoziţie de încasare nr. 10 din 04.12.2012, fila 259/c; > Dispoziţie de încasare nr. 11 din 12.12.2012, fila 259/d > Dispoziţie de încasare nr. 12 din 13.12.2012, fila 259/e; > Dispoziţie de încasare nr. 14 din 19.12.2012, fila 259/f; > Invoice seria AV nr. 23 din 19.12.2012, fila 260; > Invoice seria AV nr. 22 din 18.12.2012, fila 261; > Invoice seria AV nr. 21 din 17.123.2012, fila 262; > Invoice seria AV nr. 20 din 13.12.2012, fila 263; > Invoice seria AV nr. 19 din 12.12.2012, fila 264; > Invoice seria AV nr. 18 din 10.12.2012, fila 265; > Invoice seria AV nr. 17 din 04.12.2012, fila 266; > Dispoziţie de plată nr. 12 din 10.12.2012, fila 266/a; > Dispoziţie de plată nr. 11 din 04.12.2012, fila 266/b; > Dispoziţie de plată nr. 15 din 19.12.2012, fila 266/c; > Dispoziţie de plată nr. 14 din 18.12.2012, fila 266/d; > Dispoziţie de plată nr. 13 din 12.12.2012, fila266/e; > Dispoziţie de încasare nr. 3 din 05.11.2012, fila 291/a; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 15.11.2012, fila 29 l/b; > Dispoziţie de încasare nr. 6 din 15.11.2012, fila 29l/c; > Dispoziţie de încasare nr. 5din 15.11.2012, fila291/d; > Dispoziţie de încasare nr. 7 din 16.12.2012, fila 29l/e; > Dispoziţie de încasare nr. 8 din 16.11.2012, fila 29l/f; > Dispoziţie de încasare nr. 10 din 29.111.2012, fila 291/g; > Dispoziţie de încasare nr. 9 din 16.11.2012, fila 259/h; > Dispoziţie de încasare nr. 13 din 17.12.2012, fila 259/a; > Invoice seria AV nr. 16 din 30.11.2012, fila 292; > Invoice seria AV nr. 15 din29.11.2012, fila 293; > Invoice seria AV nr. 14 din 20.11.2012, fila 294; > Invoice seria AV nr. 13 din 16.11.2012, fila 295; > Invoice seria AV nr. 12 din 16.11.2012, fila 296; > Invoice seria AV nr. 11 din 16.11.2012, fila 297; > Invoice seria AV nr. 10 din 16.11.2012, fila 298; > Invoice seria AV nr. 9 din 15.11.2012, fila 299; > Invoice seria AV nr. 8 din 15.11.2012, fila 300; > Invoice seria AV nr. 7 din 15.11.2012, fila 301; > Invoice seria AV nr. 6 din 12.11.2012, fila 302; > Invoice seria AV nr. 5 din 12.11.2012, fila 303; > Invoice seria AV nr. 4 din 15.11.2012, fila 304; > Dispoziţie de plată nr. 6 din 15.11.2012, fila 304/a; > Dispoziţie de plată nr. 9 din 29.11.2012, fila 304/b; > Dispoziţie de plată nr. 8 din 16.11.2012, fila 304/c; > Dispoziţie de plată nr. 7 din 16.11.2012, fila 304/d; > Dispoziţie de plată nr. 4 din 05.11.2012, fila 304/e; > Dispoziţie de plată nr. 5 din 12.11.2012, fila 304/f; > Dispoziţie de plată FN din 30.11.2012, fila 304/g; > Dispoziţie de încasare nr. 2 din 29.10.2012, fila 341/a; > Dispoziţie de încasare nr. 1 din 18.10.2012, fila341/b; > Invoice seria AV nr. 2 din 18.10.2012, fila 342; > Invoice seria AV nr. 3 din 29.10.2012, fila 343; > Invoice seria AV nr. 1 din 16.10.2012, fila 344; > Dispoziţie de plată nr. 2 din 18.10.2012, fila 345; > Dispoziţie de plată nr. 1 din 16.10.2012, fila 346; > Dispoziţie de plată nr. 3 din 29.10.2012, fila 347; > Dispoziţie de încasare nr. 25 din 20.02.2013, fila 378; > Dispoziţie de încasare nr. 24 din 19.02.2013, fila 379; > Dispoziţie de încasare nr. 21 din 13.02.2013, fila 380; > Dispoziţie de încasare nr. 22 din 14.02.2013, fila 381; > Dispoziţie de încasare nr. 19 din 13.02.2013, fila 382; > Dispoziţie de încasare nr. 20 din 13.02.2013, fila 383; > Dispoziţie de încasare nr. 16 din 04.02.2013, fila 384; > Dispoziţie de încasare nr. 18 din 12.02.2013, fila 385; > Dispoziţie de încasare nr. 23 din 19.02.2013, fila 386; > Dispoziţie de încasare nr. 17 din 12.02.2013, fila 387; > Dispoziţie de încasare nr. 15 din 01.02.2013, fila 388; > Dispoziţie de încasare nr. 14 din 01.02.2013, fila 389; > Dispoziţie de încasare nr. 13 din 01.02.2013, fila 390; > Invoice seria AV nr. 48 din 22.02.2013, fila 391; > Invoice seria AV nr. 47 din 22.02.2013, fila 392; > Invoice seria AV nr. 46 din 20.02.2013, fila 393; > Invoice seria AV nr. 45 din20.02.2013, fila 394; > Invoice seria AV nr. 44 din 19.02.2013, fila 395; > Invoice seria AV nr. 43 din 19.02.2013, fila 396; > Invoice seria AV nr. 42 din 19.02.2013, fila 397; > Invoice seria AV nr. 41 din 19.02.2013, fila 398; > Invoice seria AV nr. 40 din 14.02.2013, fila 399; > Invoice seria AV nr. 39 din 13.02.2013, fila 400; > Invoice seria AV nr. 38 din 13.02.2013, fila 401; > Invoice seria AV nr. 37 din 13.02.2013, fila 402, > Invoice seria AV nr. 36 din 12.02.2013, fila 403; > Invoice seria AV nr. 35 din 12.02.2013, fila 404; > Invoice seria AV nr. 34 din 04.02.2013, fila 405; > Invoice seria AV nr. 33 din 01.02.2013, fila 406; > Invoice seria AV nr. 32 din 01.02.2013, fila 407; > Invoice seria AV nr. 31 din 01.02.2013, fila 408; > Dispoziţie de plată nr. 8 din 07.02.2013, fila 409; > Dispoziţie de plată nr. 10 din 04.02.2013, fila 410; > Dispoziţie de plată nr. 9 din 08.02.2013, fila 411; > Dispoziţie de plată nr. 10 din 11.02.2013, fila 412; > Dispoziţie de plată nr. 12 din 19.02.2013, fila 413; > Dispoziţie de plată nr. 13 din 20.02.2013, fila 414; > Dispoziţie de plată nr. 11 din 12.02.2013, fila 415; > Invoice seria AV nr. 30 din 28.01.2013, fila 484; > Invoice seria AV nr. 29 din 24.01.2013, fila 485; > Invoice seria AV nr. 28 din 24.01.2013, fila 486; > Invoice seria AV nr. 27 din 22.01.2013, fila 487; > Invoice seria AV nr. 26 din21.01.2013, fila 488; > Invoice seria AV nr. 25 din 18.01.2013, fila 489; > Invoice seria AV nr. 24 din 17.01.2013, fila 490; > Dispoziţie de încasare nr. 6 din 18.01.2013, fila 491; > Dispoziţie de încasare nr. 7 din 20.01.2013, fila 492; > Dispoziţie de încasare nr. 8 din 21.01.2013, fila 493; > Dispoziţie de încasare nr. 10 din 24.01.2013, fila 494; > Dispoziţie de încasare nr. 9 din 22.02.2013, fila 495; > Dispoziţie de încasare nr. 11 din 28.01.2013, fila 496; > Dispoziţie de încasare nr. 12 din 31.01.2013, fila 497; > Dispoziţie de încasare nr. 1 din 02.01.2013, fila 498; > Dispoziţie de încasare nr. 2 din 12.01.2013, fila 499; > Dispoziţie de încasare nr. 4 din 15.01.2013, fila 500; > Dispoziţie de încasare nr. 3 din 04.01.2013, fila 501; > Dispoziţie de încasare nr. 5 din 17.01.2013, fila 502; > Dispoziţie de încasare nr. 1 din 16.01.2013, fila 503; > Dispoziţie de plată nr. 3 din 18.01.2013, fila 504; > Dispoziţie de plată nr. 2 din 17.01.2013, fila 505; > Dispoziţie de plată nr. 4 din 18.01.2013, fila 506; > Dispoziţie de plată nr. 5 din 21.01.2013, fila 507; > Dispoziţie de plată nr. 7 din 30.01.2013, fila 508; > Dispoziţie de plată nr. 6 din 22.01.2013, fila 509; (Menţionate şi în cuprinsul rechizitoriului, la "Alte date", pagina 391 şi următoarele). În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.penală raportat la dispoziţiile art. 330 C.pr.pen., menţine măsurile asigurătorii luate în cauză, respectiv: 1.Menţine măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul MUNTEAN SORIN PETRU prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus: Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 50 % din imobilul situat în din Timişoara, str. Mircea cel Bătrân, nr. 120 C, înscris în CF 77949, compus din : -clădire - corp principal locuibil(casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 lei; -teren intravilan în suprafaţă de 710 mp. 2. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B*** M****, respectiv a sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro, consemnată de inculpatul B*** M**** la data de 18.02.2019 la CEC Bank - Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din dosarul nr. 329/59/2018/a3 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, instituit prin încheierea pronunţată de Curtea de apel Timişoara în data de 03.12.2019, în dosar nr.329/59/2018/a3, 3. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P**** D****** prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus: Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 100% din imobilul situat în Beregsău Mare, înscris în CF 401785, zona A, compus din: - clădire-cu destinaţie casă unifamilială, parter, 122,30 mp suprafaţa construită - valoarea impozabilă fiind de 77.049,00 lei; - teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, dobândit în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 6158/07.07.2014, la un preţ de 9.782 lei la care se adaugă TVA în valoare de 2.347 lei. 4. Ridică măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B** I***** prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 18.05.2016 şi procesul verbal de instituire a sechestrului din data de 18.05.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 815.375,91 euro, echivalentul a 3.600.449,49 lei, asupra cotei de 100% din următoarele bunuri imobile: - Teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada Timişoarei nr. 125/A în suprafaţă de 911 mp, înscris în CF nr. 400599 Mun. Lugoj, nr. top 4035-4036/l/c/1/1/2; - Teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada Timişoarei nr. 125/A în suprafaţă de 1.633 mp, înscris în CF nr. 400598 Mun. Lugoj, nr. top 4035-4036/1/a şi clădire birouri P+1E, - care au o valoare de 2.244.923,49 lei Menţine măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B** I*****: - asupra sumei de 133.800 lei, consemnată la Cec Bank Agenţia din Lugoj str. Atlas nr. 1-3 la data de 24.02.2016 de către inc. B** I*****, prin soţia sa numita Boţ Elena, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru dosarul nr. 87/P/2015. 5. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii MUNTEAN SORIN PETRU, P**** D******, B*** M**** şi B** I***** prin ordonanţa cu nr. 87/P/20I5 din data de 21.06.2016 şi procesele verbale de instituire a sechestrului toate din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus: - Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la CEC Bank Timişoara, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează: - Asupra sumei de 100 lei ridicată de la inculpatul P**** D******; - Asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul Muntean Sorin Petru; - Asupra sumei de 1700 euro ridicată de la inculpatul B** I*****; - Asupra sumei de 2100 euro ridicată de la inculpatul B*** M****; - Asupra sumei de 3500 euro predată de către colaboratorul cu identitate reală Canavea Cosmin organelor de urmărire penală. 6. În baza art. 289 alin. 3 Cp. şi art. 112 lit.e) Cp. dispune confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. M****** P**** S****; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. P**** D****** până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în lei primite de inc. P**** D****** în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de3000 de euro consemnată la CEC BANK Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în lei pretinsă şi primită de inc. B*** M****, a sumei de 3.500 euro - echivalentul în lei predată de către colaboratorul cu identitate reală Canavea Cosmin Florin organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inc. B** I***** în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro — echivalentul în lei pe care inc. B*** M**** i-a primit de la inc. B** I***** pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în lei pe care inc. B*** M**** i-a primit cu titlu de mită de la inc. B** I***** pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie. În baza art. 25, 397 Cod proc.penală admite acţiunea civilă formulată de ANAF – DGRFP Timişoara şi obligă pe inculpaţi B** I*****, T***** N****** C********* şi Bejan Petrea la plata prejudiciului cauzat după cum urmează: inculpatul B** I***** la plata întreg prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 3.651.799,04 lei, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, din care, pentru suma totală 2.144.197,46 lei, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea Auto Bejan SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011 - 2012, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul Bejan Petre, iar, pentru suma totală 1.456.252.03 lei, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea AUTOSPORT VYP - TIN SRL către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul T***** N****** C*********. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, coroborat cu Decizia nr. 19 din data de 6.10.2017 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 953 din 04/12/2017, instituie măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B** I*****, T***** N****** C********* şi Bejan Petrea până la concurenţa sumelor reprezentând obligaţii principale şi accesorii datorate. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, dispune comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii legalizate de pe prezenta hotărâre în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe inculpatul M****** P**** S**** – 12.000 lei, pe inculpatul P**** D******-11.000 lei, pe inculpatul B*** M****-16.000 lei, pe inculpatul. B** I***** - 11.000 lei, pe inculpatul T***** N****** C********* - 2.500 lei şi pe inculpatul Bejan Petrea - 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat (incluzând cheltuielile judiciare ocazionate în cursul urmăririi penale, a camerei preliminare şi în cursul judecăţii). Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumelor de: 1707 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Simona Pura (cameră preliminară şi în cursul judecăţii); 1253 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Păcioianu Angela (în cursul judecăţii); 350 lei reprezentând onorariu parţial avocat oficiu Silaghi Odette. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 16 martie 2021.
Hotarare 61/2021 din 16.03.2021În baza art.391 al. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 16 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2021Amână cauza la 2 martie 2021, ora 10,00, sala 282
Incheiere de sedinta din 12.02.2021Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpatul M.P.S. Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2021, ora 10,30, sala 280
Incheiere de sedinta din 05.02.2021Amână cauza la data de 5 februarie 2021, ora 10,00, sala 280 se vor emite adrese la OCPI Timiş şi la IPJ Alba, Arad, Bacău, Timiş, Tulcea
Incheiere de sedinta din 22.01.2021Amână cauza la data de 22 ianuarie 2021, ora 10,00, sala 280 Constată că prin încheierea din 5 ianuarie 2021 a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 al. 1 Cod penal în ceea ce priveşte sintagma „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe”, formulată de inculpatul B*** M****. Dispune trimiterea prezentei încheieri la Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 al. 1 Cod penal în ceea ce priveşte sintagma „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe”, formulată de inculpatul B*** M****. Pronunţată în şedinţa publică din 8 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.01.2021Amână cauza la data de 8 ianuarie 2021, ora 9,00, sala 280. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul B** I***** din infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, 42 Cod penal vechi, respectiv din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p., în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 al. 1 C.p. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul P**** D****** din infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 al. 1 C.p., luare de mită prev. de art. 289 al. 1 C.p., trafic de influenţă prev. de art. 291 al. 1 C.p., complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 289 al. 1 C.p. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 al. 1 C.p., luare de mită prev. de art. 289 al. 1 C.p., trafic de influenţă prev. de art. 291 al. 1 C.p., complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 29 al. 4 din Legea nr. 47/1992 admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 al. 1 Cod penal în ceea ce priveşte sintagma „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe”, formulată de inculpatul B*** M****. Fără cale de atac separată. Pronunţată în şedinţa publică din 5 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 05.01.2021Amână cauza la data de 5 ianuarie 2021, ora 10,00, sala 280
Incheiere de sedinta din 18.12.2020Amână cauza la data de 18 decembrie 2020, ora 9,30, sala 280
Incheiere de sedinta din 27.11.2020Amână cauza la data de 27 noiembrie 2020, ora 9,30, sala 280
Incheiere de sedinta din 30.10.2020Amână cauza la data de 30 octombrie 2020, ora 9,30, sala 280 1. În baza art. 386 al. 1 C.p.p. admite în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul M****** P**** S****. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului M****** P**** S**** astfel: - din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. Respinge cererea inculpatului M****** P**** S**** de schimbare a încadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 290 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 290 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C.p. 2. În baza art. 386 al. 1 C.p.p. admite în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul P**** D******. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului P**** D****** astfel: - din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. Respinge cererea inculpatului P**** D****** de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 C.p. şi art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000. Respinge cererea inculpatului P**** D****** de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de participaţie improprie la luare de mită, prev. de art. 52 al. 3 C.p. rap. la art. 289 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c din Legea nr. 78/2000. 3. Respinge cererea formulată de inculpatul B** I***** de schimbare a încadrării juridice din patru infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de dare de mită în formă continuată, prev. de art. prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C.p. Respinge cererea formulată de inculpatul B** I***** de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. Respinge cererea formulată de inculpatul B** I***** de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art.9 al. 1 lit. b şi al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., în două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, 42 C.p. vechi. Respinge cererea formulată de inculpatul B** I***** de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă şi într-un act material la infracţiunea de dare de mită. 4. În baza art. 386 al. 1 C.p.p. admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul BEJAN PETREA. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului BEJAN PETREA astfel: - din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. - din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 - forma legii până la modificarea din luna martie 2013, cu aplic. art. 35 C.p. 5. Respinge cererea formulată de inculpatul T***** N****** C********* de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. Respinge cererea formulată de inculpatul T***** N****** C********* de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1 lit. b şi al. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005. 6. Respinge cererea de constatare a nulităţii interceptărilor telefonice şi ambientale formulată de inculpatul M****** P**** S**** prin apărătorul ales. 7. Respinge cererea de audiere în cadrul şedinţei de judecată a înregistrărilor telefonice şi ambientale formulată de inculpatul M****** P**** S**** prin apărătorul ales. Fără cale de atac separată. Pronunţată în şedinţa publică din 23 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Amână cauza la data de 23 octombrie 2020, ora 9,30, sala 280
Incheiere de sedinta din 25.09.2020Amână cauza la data de 25 septembrie 2020, ora 9,30, sala 280
Incheiere de sedinta din 01.09.2020Amână cauza la data de 1 septembrie 2020, ora 9,30, sala 280, pentru administrarea în continuare a probatoriului
Incheiere de sedinta din 03.07.2020Amână cauza la data de 3 IULIE 2020, ORA 9,30, SALA 280
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Suspendat conform Decretelor nr. 195/2020 şi 240/2020
Rezolutie din 05.05.2020În baza art. 353 al. 10 C.p.p. raportat la Hotărârea nr. 40 din 11 martie 2020 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Timişoara şi la Hotărârea nr. 192 din 12 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, preschimbă termenul de judecată din data de 17 martie 2020, la data de 5 mai 2020, ora 9,30, sala 275. Dispune anunţarea părţilor şi a martorilor despre modificarea dispusă cu privire la termenul de judecată, încheindu-se proces-verbal în acest sens. Dispune citarea părţilor şi a martorilor care au fost citaţi pentru termenul de judecată din 17 martie 2020, pentru termenul de judecată din 5 mai 2020.
Amână cauza la 17 martie 2020, ora 9,30, sala 275 pentru audierea în continuare a martorilor din rechizitoriu. În baza art. 386 al. 1 C.p.p. admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul B*** M****. Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului B*** M**** astfel: - din două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă simplă, prev. de art. 291 al. 1 C.p. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000; - din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 şi 2 C.p. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 al. 1 C.p. Fără cale de atac separată. Pronunţată în şedinţa publică din 18 februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020În baza art. 68 Cod procedură penală raportat la art. 64 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a preşedintelui completului de judecată COR-NPI10, respectiv domnul judecător Bugarsky Gheorghe. Restituie dosarul completului de judecată COR-NPI10 iniţial învestit cu soluţionarea cauzei. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2020.
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Amână cauza la 18 februarie 2020, ora 10, sala 275, pentru administrarea în continuare a probatoriului
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Amână cauza la 15 ianuarie 2020, ora 10,00, sala 275. Admite cererea formulată de inculpatul B*** M**** prin apărător ales.În baza art. 249 C.p.p. dispune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro, consemnată de inculpatul B*** M**** la data de 18.02.2019 la CEC Bank – Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din dosarul nr. 329/59/2018/a3 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara. În baza art. 2 al. 2 Cod procedură civilă rap. la art. 957 al. 1 Cod procedură civilă şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 87/P/2015 din 07.04.2016 a DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, asupra imobilului situat administrativ în localitatea Timişoara, proprietatea inculpatului B*** M****, condiţionat de rămânerea definitivă a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro menţionate mai sus. Respinge cererea formulată de petenţii GOMAN PETRU şi GOMAN DORINA de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din dosarul nr. 87/P/2015 din 18.05.2016 al DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, asupra imobilelor situate administrativ în localitatea Lugoj, proprietatea petenţilor Goman Petru şi Goman Dorina. În baza art. 251 C.p.p. dispune ca organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Timiş să aducă la îndeplinire dispoziţiile prezentei încheieri penale. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului B*** M****, petenţilor GOMAN PETRU şi GOMAN DORINA, părţii civile A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Timişoara, D.N.A. – Serviciul Teritorial Timişoara, I.P.J. Timiş, O.C.P.I. Timişoara. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 3 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Amână cauza la data de 3 decembrie 2019, ora 10,00, sala 275, pentru ca apărătorul din oficiu Păcioianu A. să studieze dosarul şi să pregătească apărarea pentru inculpatul T***** N****** C*********.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019Amână cauza la 5 noiembrie 2019 pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 08.10.2019Amână cauza la 8 octombrie 2019, ora 10,00, sala 275, pentru audierea în continuare a martorilor şi pentru ca inc. Bîlc să depună la dosar CF la zi.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019pentru citarea martorilor din rechizitoriu. Prorogă discutarea cererilor de schimbare incadarre juridică, de ridicare sechestru si efectuarea unor adrese catre DNA/sri. termen 11.09.2019 ora 10,00 sala 275.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 43 Cod procedură penală, respinge cererile de reunire. Trimite dosarul nr. 329/59/2018/a3 la completul iniţial investit.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019Trimite dosarul la completul NPI3 pentru discutarea cererii formulate de DNA, privind conexarea dosarului de faţă cu dosarul nr. 329/59/2018, cu termen de judecată la 23 mai 2019
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Dispune repartizarea ciclică a dosarelor aflate în prezent spre judecare aparţinând completului P- NPI1, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 7 din data de 28.03.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, referatul din 15.04.2019 încheiat de grefierul cu atribuţii de repartizare aleatorie şi procesul verbal din 15.04.2019 încheiat de Preşedintele Secţiei penale, întrucât s-a dispus desfiinţarea acestui complet. Repartizarea prezentului dosar completului P-NPI10 raportat la aceeaşi Hotărâre a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 7 din data de 28.03.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, referatul din 15.04.2019 încheiat de grefierul cu atribuţii de repartizare aleatorie şi procesul verbal din 15.04.2019 încheiat de Preşedintele Secţiei penale prin care s-a dispus excluderea completurilor P-NPI2, P-NPI5, P-NPI6, P-NPI7, P-NPI9, P-NPI14 de la repartizarea ciclică a dosarelor nr.329/59/2018, nr.329/59/2018/a2, nr.329/59/2018/a3, faptul că primele două dosare aflate pe lista de şedinţă, respectiv dosarul nr.329/59/2018 şi nr.329/59/2018/a2 au fost repartizate completurilor P-NPI3, P-NPI8 şi reluând ordinea completurilor. Trimiterea prezentului dosar completului P-NPI10, având în vedere repartizarea ciclică, fiind exceptate de la repartizarea ciclică a acestui dosar completurile P-NPI2, P-NPI5, P-NPI6, P-NPI7, P-NPI9, P-NPI14.
Incheiere finala dezinvestire din 19.04.2019termen 19.04.2019 fără alte dispoziţii ale instanţei
Incheiere de sedinta din 08.04.2019pentru citare martori, termen 8 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.03.2019admite în principiu cererea inc. BM de ridicare a sechestrului de pe imobil şi instrituirea acestuia asupra sumei de 7.000 euro dupa consemnarea acesteia la bancă la dispoziţia instanţei. În vederea citării martorilor- termen 11.03.2019 ora 9, sala 280
Incheiere de sedinta din 11.02.2019pentru citarea următorilor 5 martori din rechizitoriu. prorogă discutarea cererilor formulate de inc. BM. termen 11 februarie 2019 ora 12,00 sala 280
Incheiere de sedinta din 16.01.2019pentru citarea a 5 martori din rechizitoriu. termen 16.01.2019 ora 10,00 sala 275
Incheiere de sedinta din 10.12.2018