B**** D*****
Inculpat avocat ales Pujină MihaelaD******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul BOIAN (fost Gontariu) DRAGOŞ, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 375 şi 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 (un) an si 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an, a cărei executare se va face conform prevederilor art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, a cărei executare se va face conform prevederilor art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze pe o perioadă de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în localitatea de domiciliu, respectiv la Primăria comunei Rădăşeni sau la Primaria comunei Cornu Luncii, judeţul Suceava. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 91 alin. 4 teza finală, art. 92 alin. 3 şi art. 96 Cod penal. Obligă inculpatul la plata prejudiciului în valoare de 692 lei cauzat părţii civile Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Directia Regională Vamală Iaşi, la care se adaugă accesoriile aferente calculate de la data săvârşirii faptelor şi până la data plăţii efective. Admite cererea de luare a măsurii asiguratorii a sechestrului şi dispune instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparţin inculpatului, înscrise în Cartea Funciară nr. 31629 Rădăşeni, până la concurenţa valorii prejudiciului. Dispune confiscarea de la inculpat a unui număr de 60 pachete de ţigarete depuse la camera de corpuri delicte din cadrul Politiei Mun. Fălticeni, în baza dovezii nr 180589 din 14.09.2017. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 aprilie 2019.
Hotarare 154/2019 din 11.04.2019Amână pronunţarea la data de 11 aprilie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 06.03.2019