V***** A**** K********
IntimatC** B*** C******
IntimatS***** R***** P*** M********* F********* P******
ApelantAdmite apelul formulat de apelantul S***** R***** P*** M********* F********* P******, prin mandatari Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, în contradictoriu cu intimaţii V***** A**** K******** (căsătorită Petho), şi CEC Bank SA, împotriva sentin?ei civile nr. 1008/22.03.2018 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta V***** A**** K********, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi CEC Bank SA, având ca obiect pretenţii. Menţine celelalte dispoziţii din cuprinsul sentinţei apelate. Fără cheltuieli de judecată la fond, acestea rămânând în sarcina reclamantei. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 673/2018 din 30.10.2018Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 30 octombrie 2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 16 octombrie 2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2018