Dosar 331/33/2018 din 19.04.2018

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 331/33/2018
Data dosar:
19.04.2018
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2018 la ora 9:30

    Complet: 3D
  • Admite cererea

    Respinge ca lipsite de obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.S. şi a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, excepţii invocate prin întâmpinare de către M.S.Respinge ca neîntemeiată excepţia dreptului material la acţiune invocată de pârâtul M.S. prin întâmpinare. Admite acţiunea în contencios, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta R.C. în contradictoriu cu pârâtul M.S. prin M.S. Obligă pârâtul să emită ordinul prin care să confirme titlul de medic specialist al reclamantei în protetică dentară, ca a doua specialitate. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată azi 21.12.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 315/2018 din 21.12.2018
  • Sedinta din data de 19.12.2018 la ora 9:30

    Complet: 3D
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pe 21.12.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2018
  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 11:00

    Complet: 3D
  • Amână cauza

    AMână pronunţarea la 19.12.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 05.11.2018 la ora 11:00

    Complet: 3D
  • Amână cauza

    AMână cauza la data de 10.12.2018 în vederea revenirii cu adresă către UMF şi pârât pentru depunerea de înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2018
  • Sedinta din data de 01.10.2018 la ora 11:00

    Complet: 3D
  • Amână cauza

    AMână cauza la data de 05.11.2018 în vederea depunerii de înscrisuri,.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2018
  • Sedinta din data de 17.09.2018 la ora 11:00

    Complet: 3D
  • Amână cauza

    AMână cauza la 01.10.2018 în vederea comunicării înscrisurilor depuse de reclamantă pentru acest termen pârâţilor.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD