P******** V***** C******
Apelant inculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de inculpatul P******** V***** C****** împotriva sentinţei penale nr. 3231/21.06.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 3329/325/2018. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: Reduce de la 9 luni închisoare la 8 (opt) luni închisoare pedeapsa stabilită inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. Reduce de la 10 luni închisoare la 8 (opt) luni închisoare pedeapsa stabilită inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. În temeiul art. 38, art. 39 alin.1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele stabilite inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa ce nu se execută în integralitate ei, respectiv 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile, stabilind pedeapsa rezultantă de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. Înlătură obligarea inculpatului la prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii. Înlătură obligaţia impusă inculpatului de a frecventa un program de reintegrare socială prev. de art. 85 alin. 2 lit. c C.p. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2018.
Hotarare 1070/2018 din 04.10.2018