Z*** D******
ReclamantZ*** A********
PârâtSC.165/ Respinge cererea având ca obiect completare hotărâre, ca tardiv formulată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 19 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Hotarare 165/2020 din 19.02.2020Faţă de obiectul cererii dedusă judecăţii - completare hotărâre, se trece dosarul în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020SC.1465/Admite cererea principală, astfel cum a fost precizată ulterior. În baza art.406 Cod procedură civilă, ia act că pârâta a renunţat la judecata cererii reconvenţională. Declară deschise succesiune defuncţilor ZF şi ZE.. , de pe urma cărora au rămas în calitate de moştenitori legali, reclamantul ZD – fiu şi pârâta ZA – fiică. Constată că în masa succesorală a defuncţilor au rămas următoarele bunuri situate pe raza comunei D…: casa din paiantă, compusă din 3 camere, acoperită cu tablă; anexa din paiantă, cu o încăpere, acoperită cu tablă; grajd din paiantă, cu trei încăperi, acoperit cu tablă; suprafaţa totală de 1,7400 ha teren, din care 0,2000 ha teren intravilan, curţi-construcţii, aferent construcţiilor sus-menţionate, şi arabil, şi 1,5400 ha teren extravilan, înscrisă în titlul de proprietate nr.34001xxx eliberat de Comisia judeţeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele defunctului ZF. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor, consfinţind învoiala lor exprimată în tranzacţia încheiată la data de 04 septembrie 2019, cu următorul conţinut: „…”. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1465/2019 din 06.11.2019Acordă ultim termen, la cererea apărătorului pârâtei, pentru a depune certificat de sarcini.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019încuviin?ează cererea de amânare formulată de avocat Nicolescu Cosmin Marius, acordă ultim termen pentru a pentru a depune certificat de sarcini actualizat.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019Pentru ca reclamantul să depună certificat de sarcini.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Pentru refacerea schitei extrajudiciare privind terenul care se doreşte a fi defalcat, în vederea încheierii tranzacţiei şi cererea de amânare a cauzei formulată în acest sens.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Faţă de imposibilitatea depunerii de către părţi a schitei extrajudiciare privind terenul care se doreşte a fi defalcat, în vederea încheierii tranzacţiei şi cererea de amânare a cauzei formulată în acest sens.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Pentru ca părţile să încheie tranzacţie şi să depună o schiţă extrajudiciară privind terenul pentru care se doreşte a fi defalcat.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Pentru administrarea probelor încuviinţate părţilor.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019