C***** S********
ReclamantK****** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de către petenta C***** S********, în contradictoriu cu intimatul K****** A*****. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria AP nr.2194642 din 01.02.2017 încheiat de către I.P.J. Harghita – Postul de Poliţie Sînsimion, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Miercurea Ciuc. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31 ianuarie 2019.
Hotarare 171/2019 din 31.01.2019