S******** D* P********* M****
PetentM******* A***** G******
InculpatR**** N******** A P******** - R******* S*
Parte civilăÎn temeiul art. 582 Cod procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 88 alin. 2 Cod penal, respinge sesizarea formulată de S******** D* P********* M**** cu sediu privind revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei de 1 (un) an şi 3 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, pedeapsă ce i-a fost aplicată condamnatului M******* A***** G****** cu datele personale, prin sentinţa penală nr. 121/30 august 2016 a Judecătoriei Sighişoara in dosar nr. 2186/308/2015 definitivă la 19.09.2016 pentru comiterea infracţiunilor de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia indiferent de forma de proprietate si de furt de arbori prevăzute de art.108 al. 1 lit.c din legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 77 lit. a,d cod penal şi art. 110 al. 1 lit.c din legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 77 lit. a, d cod penal. Constată că condamnatul a fost asistat la soluţionarea prezentei sesizări de către apărător desemnat din oficiu. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei vor rămâne în sarcina statului, suma de 130 lei onorariu avocatului din oficiu conform delegaţiei nr. 3725/2018 se achită din fondurile MJ către Baroul Mureş. Cu drept de contestaţie în trei zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 23 mai 2019 ora 15.
Hotarare 156/2019 din 23.05.2019Amână pronunţarea în cauza de faţă la 23.05.2019, ora 15:00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2019Recitarea inculpatului şi emiterea unui nou mandat de aducere pe numele acestuia. Revenirea cu adresă către Primăria Ceuaşu de Câmpie, cu menţiunea să arate dacă inculpatul realizează venituri sau are bunuri impozabile.
Incheiere de sedinta din 08.04.2019Recitarea inculpatului şi emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia. Emiterea unei adrese către Primăria Ceuaşu de Câmpie, cu menţiunea să arate dacă inculpatul realizează venituri sau are bunuri impozabile. Pune în vedere apărătoarei inculpatului să i-a legătura cu inculpatul telefonic . Dispune verificarea în baza de date a penitenciarelor , pentru a se verifica dacă inculpatul este încarcerat.
Incheiere de sedinta din 25.02.2019În vederea legalei citări a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018În vederea solicitării relaţiilor de la Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA şi Direcţia Silvică Mureş,
Incheiere de sedinta din 22.10.2018