A******** D******
Intimat InculpatS****** N*******
Intimat InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** - D******* R******** V***** I***
Apelant Parte civilăAdmite apelul declarat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – în numele şi pentru Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 156/27.06.2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. 3343/222/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Obligă pe inculpata A******** D****** să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Generală Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, suma de 24 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile aferente, calculate conform art. 120 şi urm. din O.G. 92/2003, de la data naşterii prejudiciului – 27.05.2016, până la data achitării integrale a acestuia. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 720 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpate (câte 360 lei), ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.11.2018.
Hotarare 1085/2018 din 27.11.2018Amână pronunţarea la data de 27.11.2018. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2018