S* D******* T******** S**
DebitorB* L****** T*********** I** S*
CreditorT**** D**** S**
CreditorS***** I***** S******** A***
CreditorU***** S******** A***
CreditorSuspendat de drept potrivit Decretului nr. 195/2020 al Presedintelui Romaniei
Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 15.01.2020Admite cererea formulată de administratorul judiciar EUREXPERT IPURL . În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B ) din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei S.C. Davicris Transport S.R.L. Numeşte provizoriu lichidator judiciar EUREXPERT IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a carui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 16 octombrie 2019. În temeiul art.99 şi art.147 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 25 noiembrie 2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 05 decembrie 2019. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 15 decembrie 2019. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 15 ianuarie 2020., cam.66,ora 9. Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art.151 din Legea privind procedura de insolvenţă Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare intermediara 1057/2019 din 09.10.2019Finalizarea evaluarii bunurilor debitorului
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Continuarea procedurii - evaluare bunuri
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Admite cererea formulată de debitoarea SC DAVICRIS TRANSPORT SRL. În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC DAVICRIS TRANSPORT SRL. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu EUREXPERT IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege. Fixează onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei, în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, retribuţia finală urmând a fi stabilita ulterior, in funcţie de decontul depus. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 21 ianuarie 2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11 februarie 2019. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 25 februarie 2019. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 06 martie 2019, cam. 66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare.
Incheiereadmitereinprincipiu534/2018 din 06.12.2018