H**** B*** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2, alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul H**** B*** C***** la pedeapsa de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 2, alin. 10 Cod proc. pen., condamnă pe inculpatul H**** B*** C*****, având datele de stare civilă menţionate mai sus, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, adică 3 (trei) luni, urmând ca inculpatul H**** B*** C***** să execute în final o pedeapsă rezultantă de un 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, fie în cadrul Primăriei Comunei Lungani, judeţul Iaşi, fie în cadrul instituţiilor pe care aceasta le gestionează din punct de vedere administrativ, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune pe baza evaluării inculpatului, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. 25 alin. 3 Cod proc. pen., dispune desfiinţarea totală a permisului de conducere seria SR14658972Z, pretins eliberat de către autorităţile italiene la data de 14.07.2017, pentru categoriile A, B, pe numele inculpatului H**** B*** C*****, înscris falsificat, aflat la fila 15 din dosarul de urmărire penală. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 442,43 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate pe parcursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.05.2019.
Hotarare 1134/2019 din 02.05.2019Amana pronunţarea la data de 02.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2019Stabileste pronuntarea la data de 18.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2019